Penny Mordaunt, preşedinta Camerei Comunelor, s-a aflat în centrul atenţiei la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea. Mordaunt, în vârstă de 50 de ani, a purtat sabia de stat, simbolul autorităţii regelui.
Misiunea pe care a îndeplinit-o aceasta nu a fost deloc una uşoară. La intrarea în catedrala Westminter Abbey, Penny Mourdaunt a avut sarcina de a ţine în mână sabia de 1,2 metri şi 3,6 kilograme.
În timpul fastuoasei ceremonii, Penny Mourdaunt i-a înmânat, de asemenea, regelui Charles al III-lea şi sabia mai uşoară a ofrandei, care simbolizează responsabilităţile monarhului.
Penny Mordaunt este prima femeie din istorie care joacă un astfel de rol la încoronarea unui rege britanic. Aceasta a schimbat şi ţinuta clasică pe care ar fi trebuit să o poarte la ceremonie. Într-un interviu acordat pentru publicaţia Politico.eu, Mordaunt a spus că a simţit că nu este corect să poarte rochia obişnuită de curte, negru cu auriu. A ales, în schimb, o ţinută de culoare albastră.
Potrivit acesteia, Charles al III-lea a supravegheat îndeaproape toate pregătirile pentru a se asigura că evenimentul se va desfăşura fără probleme. La ceremonia de la Westminster Abbey au participat puţin peste 2000 de persoane. Printre aceştia s-au numărat şi reprezentanţii României, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, precum şi MS Margareta a României.