“E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul”. Mesajul lui Edi Iordănescu înaintea șocului cu Olanda de la Euro 2024

Mihai Gradina 01.07.2024, 16:29
“E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul”. Mesajul lui Edi Iordănescu înaintea șocului cu Olanda de la Euro 2024

Selecționerul României, Edi Iordănescu, a transmis un mesaj prin intermediul site-ului oficial al Federației Române de Fotbal (FRF), în care subliniază că Olanda, adversara din optimile de finală ale EURO 2024, este favorită.

Iordănescu a accentuat necesitatea unității și sacrificiului total din partea jucătorilor săi pentru a obține calificarea.

Edi Iordănescu: „Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită!”

„Ne aflăm în fața celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. Istoricul duelurilor cu Olanda și valorile individuale ale adversarului, precum și experiența lor uriașă la acest nivel, o fac favorită. Tot ce am cucerit până acum am făcut prin realism, unitate, ambiție și sacrificiu. Olanda e favorită, dar am demonstrat că putem învinge prin aceste calități”, a declarat Iordănescu.

Selecționerul a subliniat importanța unei determinări fără precedent: „Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție. Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieții sunt pregătiți, acum spun că sunt pregătiți, dar răspunsul final îl vom vedea pe teren. Răspunsul despre cât de mult ne dorim să obținem mai mult”.

Iordănescu a adăugat că performanțele de până acum ale echipei sunt semnificative, dar spiritul de luptă trebuie să continue: „Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor tot! Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi: ‘Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă’. Este un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul”.

Partida dintre România și Olanda se va disputa marți, 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen, unde România și-a început parcursul la EURO 2024 cu victoria categorică împotriva Ucrainei, scor 3-0.

După rezultatele Portugaliei și Turciei, România are un adversar dificil în optimi, dar dacă va reuși să se califice în sferturi, va întâlni învingătoarea dintre Austria și Turcia.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622