Duminică, 18 decembrie, Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar după ce s-a impus în finală în fața Franței. La festivitatea de premiere, Emiliano Martinez a făcut un gest urât față de suporterii francezi. Atitudinea portarului argentinian a fost aspru criticată de Daniel Pancu, selecționerul naționalei U20 a României.
Duminică, 18 decembrie, Argentina și Franța s-au înfruntat în finala Cupei Mondiale din Qatar. Partida a fost extrem de spectaculoasă, după 90 de minute terminându-se la egalitate, scor 2-2. După cele două reprize de prelungiri, scorul a fost tot egal, ambele echipe reușind să marcheze câte un gol. Meciul s-a decis la loviturile de departajare. Sud-americanii s-au impus cu 4-2, după ce francezii au ratat două penalty-uri. Astfel, Argentina a cucerit pentru a treia oară în istorie Cupa Mondială.
La final, Emiliano Martinez a primit „Mănușa de Aur”, trofeu acordat celui mai bun portar al turneului. În mod surprinzător, sud-americanul a făcut un gest reprobabil care a produs stupoare în rândul celor prezenți. El a încercat ulterior să-și justifice ieșirea necontrolată explicând că a reacționat în acest fel deoarece suporterii francezi l-au huiduit pe tot parcursul partidei.
Gestul lui Emiliano Martinez a fost taxat foarte dur de Daniel Pancu. Selecționerul naționalei U20 a României a catalogat ca inadmisibil comportamentul portarului argentinian, pe care-l consideră puțin retard.
E puțin retard. Se vede și în privire. E nebuneală aia. Nu poți să faci gestul ăsta la o festivitate de premiere la un Campionat Mondial. Eu zic că iese (n.r. – cu retard) la un control. Uitați-vă puțin la ”Tăntălăul și Gogomanul” și luați două secvențe, o să vedeți. Dar ca portar e senzațional”, a spus Daniel Pancu la Digi Sport.
După festivitatea de premiere, Emiliano Martinez nu și-a mai putut ascunde emoțiile. Portarul argentinian a subliniat cât de importantă este pentru el cucerirea Cupei Mondiale.
A fost un meci în care am suferit mult, chiar dacă am deținut controlul. Ei au revenit și au pus presiune. Naționala noastră este predestinată să sufere. Am visat de mic la acest trofeu. Nu am cuvinte să pot descrie ce simt acum.
Am fost foarte calm la începutul seriei de penalty-uri, le-am zis și colegilor să rămână concentrați. Dedic această victorie familie mele. Au trecut prin multe, eu provin dintr-o regiune extrem de umilă. Am plecat de mic în Anglia pentru a-mi face un rost. Victoria asta înseamnă totul!”, a declarat Emiliano Martinez, citat de AS.