Gigi Becali a fost dezamăgit de prestaţia lui Andrei Cordea, care a intrat la pauza întâlnirii de la Ovidiu dintre Farul şi FCSB.
În afara unui şut la poartă adversă, randamentul extremei a fost extrem de scăzut. Iar prestaţia sa a confirmat faptul că jucătorul este departe de ceea ce arătase în prima parte a sezonului. În aceste condiţii, Gigi Becali a trecut la „ameninţări” pentru a-l trezi pe fotbalistul de 23 de ani.
„Andrei Cordea dacă nu își revine îl trimit la Clinceni iar. Dacă nu își revine, dar eu tot mai am încredere în el. Și eu am zis că e jucător de valoare, dar nu știu ce se întâmplă. E ceva. Tot timpul când se întâmplă așa înseamnă că e ceva. Nu știu, e posibil să fie vorba de vreo gagică, nu știm”, a fost comentariul lui Gigi Becali în emisiunea Fanatik Superliga.
Venit în urmă cu doi ani la FCSB de la echipa ilfoveană, Cordea a punctat o singură dată în acest playoff, împotriva celor de la Sepsi, atunci când a marcat golul de 3-1 care a închis tabela. În rest a mai înscris de 6 ori în sezonul regulat. Şi de 3 ori în campania roş-albaştrilor din Conference League.
Gigi Becali este dezamăgit că introducerea lui Cordea în locul lui Octavian Popescu nu a fost nici pe departe o mutare inspirată. Iar cu el în teren, FCSB a pierdut meciul cu Farul, scor 3-2 şi totodată orice şansă de a cuceri titlul în acest sezon. Roş-albaştrii încheie stagiunea pe poziţia a doua şi vor juca în preliminariile Conference League.
Cordea este cotat la 2,5 milioane de euro pe siteul de specialitate transfermarkt.de. Mijlocaşul mai are contract până în vara anului 2025 cu actuala sa echipă.
„Greșeala mea a fost că am avut încredere în Cordea care văd că se duce din ce în ce mai jos”, a fost poziţia latifundiarului din Pipera cu privire la ultimele evoluţii ale lui Cordea.
Prestaţiile sale mai puţin solide din ultima vreme l-ar putea face să piardă şi echipa naţională. El are 5 selecţii pentru prima reprezentativă. Cordea nu a prins însă niciun minut în partidele cu Andorra şi Belarus, din martie. Au fost primele două întâlniri ale selecţionatei pregătite de Edi Iordănescu din preliminariile Euro 2024.