”Legea Dîncu” a primit aviz negativ. ”Intoleranța Uniunii Europene cu privire la concurența neloială”. Actul oficial

10 05. 2023, 16:18

Informaţia apărută ieri în privinţa unui aviz negativ pentru legea mult discutată iniţiată de fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, a fost confirmată astăzi.

Consiliul Legislativ a fost cel care a dat verdictul în acest caz prin care se dorea modificarea Legii Sportului în beneficiul cluburilor finanţate din bani publici.

Avantajată ar fi fost în principal CSA Steaua. Grupare care nu are dreptul de a promova în prima divizie în contextul formei de organizare pe care o are din prezent. Militarii sperau ca în cazul în care legea ar fi fost votată în procedură de urgenţă ei să poată să acceadă pe prima scenă chiar în această primăvară!

Stelitii trebuie să mai aştepte până să poată ajunge în prima divizie, sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Totuşi, speranţele fanilor stelişti nu sunt total anulate în privinţa unei posibile soluţionării pozitive a demersului făcut de fostul şef al MApN. Şi asta pentru că avizul dat de forul menţionat este doar unul consultativ. El nu acţionează ca o lege cu putere executorie. Şi astfel Parlamentul României poate vota legea Dîncu în ciuda acestui verdict nefavorabil roş-albaştrilor.

Motivarea avizului negativ

Unul dintre motivele pentru care Consiliul Legislativ a respins iniţiativa propusă de Vasile Dîncu este faptul că Uniunea Europeană s-a exprimat clar în privinţa lipsei sprijinului financiar al statului îndreptat înspre sportul profesionist. Pentru a se evita astfel concurenţa neloială între o grupare de drept public şi o societate privată.

Dîncu a încercat să schimbe statutul echipei sprijinită de MApN

„Normele Uniunii Europene privind ajutorul de stat garantează că finanţarea publică nu denaturează concurenţa între cluburi. Acestea protejează condiţiile de concurenţă echitabile pentru majoritatea cluburilor profesioniste, care trebuie să funcţioneze fără subvenţie”, este un pasaj invocat în decizia luată.

Exemplul care a întărit decizia

Membrii Consiliului Legislativ s-au prevalat de o investigaţie a Comisiei Europene. Pentru a justifica o dată în plus avizul negativ dat. Ei au folosit exemplul Spaniei. Acolo statul a fost pus să recupereze sumele oferite pentru 7 cluburi profesioniste. Cele care au primit un ajutor semnificativ sunt Barcelona, Real Madrid, Valencia, Athletic Bilbao, Atletico Osasuna, Elche și Hercules.