E gata, s-a semnat! Becali anunță transferul lui Florinel Coman: „E gata, am semnat contractul. Iau mai mult decât era clauza”. Ce salariu uriaș va avea „Mbappe”
Gigi Becali spune că transferul lui Florinel Coman la Al Gharafa, în Qatar, e rezolvat.
Arabii au plătit 5,25 de milioane de euro pentru a-l cumpăra pe „Mbappe” de la FCSB. Cel mai probabil, plusul vine de la acceptul lui Becali ca plata să se facă în rate. Fotbalistul va pleca imediat după vacanță la Doha pentru a efectua vizita medicală. Florinel Coman va avea un salariu de două milioane de euro la Al Gharafa, unde va ajunge și spaniolul Joselu, fotbalist aflat în lotul lui Real Madrid în ultimul sezon.
„Între 15 și 20 se duce să facă vizita medicală și să semneze contractul. Totul s-a făcut, corespondență, tot. S-a făcut. Ieri am semnat contractul de transfer pentru Coman. Ca dovadă că îl vor, au zis că nu vor să plătească clauza, ci să facă un contract de transfer. Am mai negociat și am mai luat 250 000 de euro. 5 250 000 de euro e suma finală, act semnat de transfer între noi și ei. Ieri am semnat contractul de transfer. Atât a fost. Coman a zis că nu negociază cât e la națională, l-a rugat Edi… A zis că nu trădează și nu a vrut să vorbească. Dar ieri și-a dat acceptul și gata, merge”, a spus Gigi la Digisport.
Florinel Coman nu a fost nici pe bancă în partida cu Olanda, ultima jucată de România la Euro 2024. Oficial, acesta a acuzat o răceală și nu a făcut nici antrenamentul dinaintea partidei de pe Allianz Arena.
Becali e sigur că are înlocuitor pentru Coman. Îl va juca în stânga pe Alex Băluță, căruia îi schimbă locul în teren pentru a-l „elibera” în dreapta pe Marius Ștefănescu.
„Mă interesează Liga Campionilor. Dar am luat un jucător, pe Ștefănescu, o să-l vedeți. Coman poate fi înlocuit. O să intre Băluță pe stânga. Ștefănescu nu va juca decât atacant dreapta, eu nu vreau să-i schimb reperele. E mare jucător”, a comentat Becali.