La meciul dintre Milan și PSG (2 – 1), Mitică Dragomir și Pescobar au fost prezenți în tribune. Paul Nicolau și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal au fost surprinși într-o ipostază inedită. Ce a putut să facă Dragomir pe San Siro, puteți afla în rândurile de mai jos.
Paul Nicolau și fostul șef al LPF au fost prezenți în tribune la meciul Milan – PSG (2 – 1), din grupele Champions League. Cei doi sunt parteneri de afaceri și au aruncat cu bani (falși) pe San Siro. Asta în timp ce Pescobar a filmat întâmplarea. Pe rețele sociale, patronul de la ”Taverna Racilor” a postat imagini cu atmosfera de la meci.
Se pare că fanii lui Milan au scos la imprimantă mii de bancnote cu titlul ”Dollarumma” și chipul portarului italian, acesta din urmă fiind acuzat că a ales banii în detrimentul clubului care l-a ridicat. Banii falși au început să zboare din tribune, imediat ce goalkeeper-ul s-a așezat în poartă la PSG. Mitică Dragomir și Pescobar au participat și ei la momentul inedit.
După cum vă spuneam, Paul Nicolau a filmat momentul cu pricina, apoi a postat imaginile în mediul online. În clipul respectiv, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal este surprins în timp ce face un gest indecent în public.
”Aruncăm cu banii! Uite, bă! Dă, bă, încoace!”, spune Paul Nicolau. Nu a durat mult, iar postarea lui Pescobar a stârnit un val de reacții în secțiunea de comentarii. După ce filmarea cu pricina a ajuns pe rețelele sociale, internauții i-au pus la zid pe cei doi parteneri de afaceri. Iată câteva dintre reacțiile utilizatorilor:
Vezi această postare pe Instagram
Paul Nicolau și Dumitru Dragomir sunt parteneri de afaceri de ani buni. Se pare că relația dintre cei doi a depășit această sferă. Se pare că sunt și buni prieteni acum, mai ales că au urmărit împreună meciul de marți seară, din Liga Campionilor, când Milan s-a impus în fața lui PSG.