După doar două sezone petrecute la Paris Saint-Germain, Lionel Messi a decis să plece în Statele Unite ale Americii, pentru a semna cu Inter Miami, echipă a cărui coproprietar e David Beckham.
Chiar dacă se spune că nu ar fi semnat contractul încă, fostul star al Barcelonei a ajuns pe 11 iulie 2023 în Florida, la bordul unei aeronave private.
Jurnaliștii americani de la ESPN afirmă că Lionel Messi a mers la sediul clubului Inter Miami, iar fanii l-au așteptat ore în șir în fața stadionului echipei.
Prezentarea oficială a starului argentinian urmează să aibă loc pe 16 iulie, în cadrul evenimentului „The Unveil”, care va avea loc pe stadionul lui Inter Miami. Iar doar câteva zile mai târziu, pe 21 iulie, Messi ar putea debuta pentru echipa din SUA împotriva mexicanilor de la Cruz Azul.
Din câte se pare, starul argentinian va semna un contract valabil pentru două sezoane, iar salariul său anual va fi în jur de 60 de milioane de dolari.
Înainte de a ajunge la Florida, în Statele Unite ale Americii, Lionel Messi, care a împlinit 36 de ani în această vară, a oferit un interviu la postul TV Publica din Argentina, acolo unde a vorbit despre retragerea lui din echipa națională.
Chiar dacă nu a spus exact când se va retrage din echipa națională a Argentinei, Lionel Messi a dat de înțeles că acest lucru se va întâmpla în curând. Asta după ce a reușit să câștige în 2022 și Campionatul Mondial, cel mai mare trofeu care lipsea din vitrina fotbalistului.
„După logică, după vârstă, va fi în scurt timp. Dar nu ştiu exact când va fi acel moment. Mă gândesc, pur şi simplu, de la o zi la alta, bucurându-mă de tot ceea ce trăim în prezent.
Cred că se va întâmpla atunci când trebuie să se întâmple. După ce am realizat totul în ultimul timp, nu mai rămâne decât să te bucuri şi, aşa cum am spus întotdeauna, Dumnezeu va spune când va fi acel moment”, a spus Lionel Messi.
Superstarul argentinian a mai afirmat că, dacă naționala nu ar fi câștiga Cupa Mondială din Qatar, cu siguranță s-ar fi retras din echipă.