Dusan Uhrin nu are liniște, înainte de returul barajului Dinamo – „U” Cluj. Antrenorul câinilor este sub o presiune mare, pentru că jucătorii săi trebuie să întoarcă rezultatul negativ din tur. Dacă nu vor reuși, vor semna prima retrogradare din istoria clubului.
Antrenorul dinamovist recunoaște că a fost o săptămână dură, după înfrângerea de la Cluj. Acesta a încercat să regleze cât mai multe lucruri, până la returul de duminică.
Nu suntem deloc bine, mai ales după eșecul de la Cluj. Nu am luptat acolo, nu înțeleg de ce. Am reglat cât am putut, dar asta e principalul, trebuie să luptăm mai mult, să dăm maximum. Să realizăm toți că trebuie să dăm mai mult, dacă vrem să rămânem în Liga 1. Va trebui să jucăm cu siguranță, dar trebuie să marcăm cel puțin două goluri, a comentat Dusan Uhrin
Antrenorul ceh recunoaște că se simte sub o presiune mare, vrea să salveze echipa cu orice preț.
Sunt conștient că nu este deloc o situație bună la acest club. Nici eu nu mă simt bine, nu prea am dormit cum trebuie. Trebuie să rămân concentrat, la fel și jucătorii. Dar noi suntem vinovați pentru ce ni se întâmplă, nu ne permitem să fim nervoși, altfel va fi rău de noi, a mai punctat antrenorul dinamovist.
Suporterii dinamoviști pun și ei presiune pe jucători și conducerea tehnică, înainte de meciul crucial pentru viitorul clubului.
Nu consider că ceea ce fac e rău, este normal. Suporterii își doresc mult să salvăm echipa, de aceea am și vorbit cu ei, cu câțiva lideri din DDB. Știu că avem promise niște prime, dar nu cred că este cazul ca cineva să se gândească acum la bani. Chiar nu este momentul, trebuie atitudine, înainte de orice. Eu nu mă tem, am avut și alte momente foarte grele în carieră, așa că știu cum să gestionez situația. Dar nu vreau să le frâng inima fanilor, ar fi ceva foarte rău, a precizat Dusan Uhrin
Tehnicianul nu a dorit să intre în discuții privind viitorul său. Uhrin a refuzat să comenteze dacă va rămâne la echipă chiar și în cazul în care Dinamo va evita să retrogradeze.
Nu mă așteptam să fie atât de greu când am semnat cu Dinamo. Acum sunt concentrat doar pe meciul de duminică, nu are rost să vorbim de viitorul meu. Este presiune aici, mereu a fost și asta trebuie să înțeleagă jucătorii, a încheiat Uhrin