Dusan Uhrin, nervos după CS Mioveni – Dinamo 2-0: „Lucrăm toată săptămâna și acum greșim tot aici”
Dinamo a pierdut fără drept de apel pe terenul lui CS Mioveni, scor 0-2. „Câinii” nu mai pot evita barajul după acest rezultat.
La finalul jocului, antrenorul Dusan Uhrin Jr a încercat să explice prestația modestă a elevilor săi (54 de ani). Uhrin spune că jucătorii lui Dinamo trebuie să muncească mai mult și să arate altceva pe teren.
Ce a spus Dusan Uhrin după CS Mioveni – Dinamo 2-0
Dinamo a ajuns din punct de vedere matematic la baraj, iar Uhrin spune că șansele vor fi 50-50 în cele două meciuri capitale:
Am făcut greșeli la fazele fixe, este incredibil. Am lucrat toată săptămâna la acest aspect, iar acum greșim tot aici. Trebuie să muncim în continuare, nu avem ce face, trebuie să muncim mai greu ca să evităm un dezastru. În a doua repriză n-am mai fost agresivi, nu putem încasa asemenea goluri. Am avut și noi câteva ocazii, dar trebuie să fim mai concentrați. Trebuie să avem mai multe ocazii decât am avut azi.
Nu știu ce s-a întâmplat la acel cartonaș roșu, n-am văzut ce a făcut Irobiso. Mă simt normal, chiar dacă am ajuns oficial la baraj, dar sunt supărat pentru modul în care ne-am prezentat. Nu am jucat deloc bine. Nu va fi ușor să alcătuim un prim 11 în perioada următoare, jucătorii trebuie să iasă la rampă.
Trebuie să fim concentrați pentru meciurile de baraj, dar șansele acolo sunt 50-50. Echipele din Liga 2 joacă foarte bine și au entuziasm. Nu va fi deloc ușor. Trebuie să schimb multe lucruri, nu ne putem prezenta așa”, a spus Dusan Uhrin Jr, după meciul CS Mioveni – Dinamo.
Înaintea eșecul cu CS Mioveni, Dinamo a mai primit o lovitură dură. Clubul a fost notificat de Nicolae Badea și nu mai poate folosi denumirea de „FC Dinamo” în scop comercial, așa cum Playsport a anunțat în exclusivitate. Ca urmare, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu a anunțat că Dinamo își va schimba sigla.
Clasament Play-off, după CS Mioveni – Dinamo 2-0
Chindia Târgoviște și Dinamo ocupă cele două poziții de baraj în acest moment.
Dinamo a avut un parcurs de coșmar în sezonul regular, dar situația din play-out este de asemenea dezastruoasă. „Câinii” au câștigat un singur joc în play-out, au obținut o remiză și au pierdut alte trei jocuri.
În runda următoare, Dinamo va înfrunta ultima clasată, Gaz Metan Mediaș.
- Rapid – 32 pct.
- FC Botoșani – 32 pct.
- Sepsi OSK – 30 pct.
- UTA – 26 pct.
- U Craiova 1948 – 25 pct.
- CS Mioveni – 25 pct.
- Chindia Târgoviteș – 22 pct.
- Dinamo – 13 pct.
- Academica Clinceni – 1 pct.
- Gaz Metan – minus 25 pct.