Dusan Uhrin, atacat după revenirea ratată la Dinamo. „Întoarcerea nu a fost de bun augur. Îi va fi greu!”
Dinamo a pierdut primul meci din play-out, la revenirea lui Dusan Uhrin pe banca echipei. Noua schimbare de antrenor nu este pe placul tuturor. Ionel Ganea (48 de ani) se teme că cehul nu va mai avea succesul din mandatul precedent.
Nimic nu merge la Dinamo… Poate doar timpul, care trece neiertător pentru fosta mare echipă a Ligii 1. „Câinii” au primit recent vestea că Dorin Șerdean a câștigat procesul cu clubul și a cerut să fie reinstalat în funcția de președinte, după cum Playsport a anunțat în exclusivitate. Mai mult, un alt fost jucător a câștigat litigiul cu clubul și așteaptă să primească o sumă consistentă.
Dusan Uhrin, atacat după revenirea ratată la Dinamo. „Întoarcerea nu a fost de bun augur. Îi va fi greu!”
Iar lucrurile sunt dezastruoase și din punct de vedere sportiv. Dinamo a pierdut derby-ul cu Rapid, 1-3, în primul meci din play-out. A fost primul eșec al roș-albilor în fața giuleștenilor după foarte multe timp. În sezonul regular, cele două echipe au remizat în două rânduri.
Ionel Ganea crede că a treia revenire a lui Dusan Uhrin nu va mai avea efectul din sezonul trecut. Atunci, cehul a salvat in extremis echipa.
„A fost un derby bucureștean, dar nu ca pe vremuri, din păcate nu au fost fanii celor două formații care ar fi realizat o atmosferă frumoasă. Victoria e cu atât mai importantă pentru Rapid pentru că și echipa lui Mutu a jucat tot în ‘deplasare’. Adrian are două victorii, îl felicit, s-o țină tot așa, a fost o schimbare eficientă pe banca Rapidului.
La Dinamo, deocamdată schimbarea n-a fost de bun augur, pentru că văd că ei continuă pasa proastă. La Dinamo în momentul de față jucătorii atât pot, asta le e valoarea. Am lucrat cu Dusan Uhrin la Poli Timișoara, e un antrenor profesionist, acum a mai câștigat experiență, dar la Dinamo prevăd că-i va fi foarte greu lui Uhrin.
Îmi pare rău și de Flavius (n.r. Stoican), însă atât timp cât echipa nu a primit gol doar în două partide (n.r. cu UTA 0-0 şi cu Gaz Metan Mediaș 4-0), e foarte greu”, a declarat Ionel Ganea, pentru sport.ro.
Dumitru Moraru: „Debandadă totală!”
Situația de la Dinamo este criticată și de Dumitru „Țețe” Moraru (65 de ani). Fostul mare portar al echipei spune că tristețe că s-a rupt de echipă și că îi vine foarte greu să accepte haosul care s-a instalat la club.
„Eu m-am cam rupt de Dinamo, cred că n-am mai fost de patru ani la un meci. M-au deranjat foarte multe chestii. În primul rând, n-am fost invitat la inaugurarea muzeului, n-am fost invitat la aniversarea clubului de câțiva ani de zile. Mă doare sufletul, dar am rupt legătura”, a declarat, pentru Gsp, triplul campion din Ștefan cel Mare.
Mă mai uit la meciuri… Acolo e o debandadă totală. N-au conducători, n-au stadion, n-au jucători. Galeria conduce, schimbă antrenorii. Nu credeam că se va ajunge aici. Unii foști mari jucători ai lui Dinamo, care nu mai sunt în viață, cred că s-ar răsuci în mormânt dacă ar ști ce se întâmplă la clubul ăsta. N-au bază de pregătire, nu mai au niciun autocar,
Dumitru Moraru