După trofeu la Marbella, încă un rezultat exccelent pentru Irina Bara. S-a calificat în sferturi la Bogota
Irina Bara (27 de ani, locul 118 WTA la simplu și locul 68 WTA la dublu) se descurcă excelent la turneul de la Bogota, Columbia.
Românca s-a calificat în optimile de finală în proba de simplu. De asemenea, ea a ajuns în sferturi în proba de dublu, alături de Ekaterine Gorgodze (30 de ani, locul 55 WTA la dublu).
Irina Bara, impresionează la Bogota
Irina Bara a învins-o pe argentinianca Paula Ormaechea (29 de ani, locul 146 WTA), scor 6-3, 7-5, iar acum va juca în optimi la Bogota. În turul următor, românca se va duela cu olandeza Suzan Lamens (22 ani, locul 204 WTA).
Lamens a învins-o pe Bara luna trecută, scor 6-0, 6-0, la turneul ITF de la Anapoima, Columbia.
În proba de dublu, perechea Irina Bara/Ekaterine Gorgodze s-a calificat în sferturi după un succes împotriva echipei Kamila Rahimova/Iana Sizikova, din Rusia, scor 6-3, 6-4. Pentru Bara și Gorgodze urmează un duel cu perechea Astra Sharma/Aldila Sutjiadi.
Irina Bara și Ekaterine Gorgodze, o pereche puternică
Săptămâna trecută, Irina Bara și Ekaterine Gorgodze au câștigat turneul WTA de la Marbella. Pentru Bara a fost al cincilea trofeu din carieră, în proba de dublu.
De-a lungul timpului, Irina Bara și Ekaterina Gorgodze au mai triumfat la turneele de la Cluj-Napoca (România), Karlsruhe (Germania), Buenos Aires (Argentina) și Montevideo (Uruguay).
Pentru parcursul de până acum de la Bogota, Irina Bara și-a asigurat circa 6.000 de dolari și 30 de puncte WTA.
Simona Halep este idolul Irinei Bara
Irina Bara una dintre speranțele tenisului feminin românesc. Aceasta s-a născut în Ștei, județul Bihor, pe data de 18 martie 1995. Ea a început să joace tenis la vârsta de cinci ani. Românca are doar 1,64m.
La fel ca în cazul Emmei Răducanu, eroina Irinei Bara este Simona Halep, despre care a declarat că ”e un exemplu pentru mine și cred că pentru toată lumea. Aș vrea să fiu măcar 50% din ce este ea.”
Irina a debutat în circuitul WTA jucând la dublu alături de Mihaela Buzărnescu în cadrul turneului de tenis BRD București din 2015.