După problemele cu cancerul, ”Nașul” are o nouă deviză în viață: ”Voi face tot ceea ce mi-am dorit să fac şi nu am putut”. Ce planuri are

Catinca Giosanu 13.03.2021, 13:39
După problemele cu cancerul, ”Nașul” are o nouă deviză în viață: ”Voi face tot ceea ce mi-am dorit să fac şi nu am putut”. Ce planuri are

După problemele cu cancerul, Mircea Sandu s-a retras într-un con de umbră. Fostul Președinte FRF a stat departe de ochii presei, în ultima perioadă de timp, pentru a-și pune ordine în gânduri. Acum însă, ”Nașul” a revenit în atenția publică. Omul care a lăsat totul pentru fotbal a mărturisit că are o nouă deviză în viață. Despre ce este vorba?

După problemele cu cancerul, ”Nașul” are o nouă deviză în viață

Mircea Sandu s-a retras definitiv din fotbalul românesc după ce și-a terminat mandatul la Federația Română de Fotbal. Fostul mare fotbalist a stat în fruntea Șefiei FRF aproape o viață de om. Mai exact, din 1990 până în 2014. Ulterior, el a făcut un pas în spate și s-a retras. Chiar și așa, el a mărturisit, la un moment dat, că dacă aceia care vor veni în locul său la federație vor avea nevoie de experiența sa, va ajuta cu drag. Deși este dispus să ajute, ex-oficialul nu crede că va mai reveni în fotbal.

Mircea Sandu a stat de vorbă cu colegii noștrii despre întreaga sa carieră, dar și despre modul în care este tratat acum de marile voci din fotbal. Iată ce a declarat fostul mare fotnalist, în EXCLUSIVITATE, pentru PlaySport.ro:

Am fost integrat fotbalului românesc cam 50 de ani. Aproape o viaţă de om! După 50 de ani cine se mai interesează de mine? Mai nimeni, ca să nu zic de-a dreptul nimeni! Fotbalul românesc nu mai este interesat de mine. Au uitat tot ceea ce am făcut. Toată munca mea a fost dată la spate. Eu nu mai contez. Nu meritam atâta ignoranță. Atunci, eu de ce-aş mai fi interesat de fotbal?”, a declarat Mircea Sandu, în exclusivitate, pentru playsport.ro.

Ce planuri are

Mircea Sandu, omul care a stat timp de 50 de ani în slujba fotbalului românesc, ca jucător, și mai apoi ca Președinte al FRF, a dezvăluit ce planuri are pentru perioada imediat următoare.

Ex-oficialul cunoaște în mare disputa dintre Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu, însă nu pare deloc interesat de acest subiect.

Chiar nu mă interesează ce se întâmplă între FRF și LPF, nici nu m-am preocupat să cunosc detaliile ca să-mi dau seama cine are dreptate și cine nu. Din partea mea, să se și bată, să facă ce vor. Nu m-a întrebat nimeni de sănătate, deci în niciun caz nu mi-a cerut nimeni o părere despre subiectul ăsta. Cu sinceritate vă spun că nu îmi pasă. Sunt într-un moment al vieții mele în care mă simt pur și simplu dezamăgit și prefer să îmi acord atenție numai mie. 50 de ani am trăit pentru fotbal, am lăsat totul pentru fotbal. Acum trăiesc pentru familia mea. Îmi ajunge, chiar nu vreau să mai aud de fotbalul românesc.”, a adăugat acesta.

”Voi face tot ceea ce mi-am dorit să fac şi nu am putut”

În acest moment, “Nașul” trăiește exclusiv pentru familia sa și nu îl interesează altceva, cu atât mai puțin fotbalul românesc. Tot ceea ce își dorește acum Mircea Sandu, este să petreacă tot timpul cu cei apropiați și să călătorească.

Mă întrebaţi ce fac toată ziua bună ziua? Numai lucruri bune. Spre exemplu, acum mă îndrept spre un control la medic. M-am decis că trebuie să mă plimb pretutindeni, unde am chef, fie în ţară, fie afară. Pe scurt, noua mea deviză sună cam aşa – voi face tot ceea ce mi-am dorit să fac şi nu am putut sau am amânat fie din perioada în care eram fotbalist, fie de când conduceam Federaţia!”, a conchis fostul președinte al FRF.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622