Dorin Rotariu (26 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Atromitos, echipă pentru care a jucat și în ultimul sezon. Ex-jucătorul lui Dinamo a fost curtat de FCSB. Mihai Stoica a dezvăluit că atacantul i-a ignorat apelurile.
FCSB a încercat să profite de situația lui Dorin Rotariu. Bănățeanul are cifre modeste în ultimii ani, dar Gigi Becali și-a reactivat interesul din perioada în care acesta juca pentru Dinamo. Totuși, jucătorul a decis să rămână în Grecia.
Rotariu a sperat să revină la clubul de care aparține. Ludogoreț l-a anunțat, însă, că nu se va baza pe serviciile lui. S-au deschis astfel porțile unei posibile reveniri acasă. Nu a fost să fie așa. Atacantul și-a prelungit în cele din urmă împrumutul la Atromitos.
Va juca pentru fosta echipă a lui Denis Alibec până în 2023. Contractul lui Rotariu cu Ludogoreț este valabil până în 2024. „Am vrut să rămân aici”, a spus jucătorul român, după ce a semnat cu grecii.
„Sunt foarte fericit că totul a mers bine și că am rămas la Atromitos. A fost prioritatea mea să rămân aici, mă bucur că a existat un final fericit.
Vreau să îi mulțumesc domnului Spanos (n.r. – Georgios, proprietarul) pentru contribuția sa uriașă la finalizarea tranzacției, directorului tehnic Giannis Angelopoulos pentru eforturile depuse în tot acest timp și antrenorului meu, Chris Coleman, pentru marea încredere pe care mi-a acordat-o.
Simt că am fost dorit foarte mult, mă simt important aici și tot ce am întâlnit mă face să mă simt foarte bine, de la facilități la staff-ul tehnic, oamenii din club și colegii mei. Totul este perfect.
Poate că ar fi existat oferte de la alte echipe, dar am vrut să rămân aici, am vrut să am un an întreg la Atromitos. Vrem să ne descurcăm mai bine decât în sezonul trecut și acesta a fost un alt motiv pentru care am vrut să rămân.
Prezența lui Chris Coleman a jucat, de asemenea, un rol important în alegerea mea. Îl cunosc, el mă cunoaște, știu ce pot oferi și mă simt foarte bine să fiu cu un antrenor care are încredere în mine și știe ce pot oferi”, a declarat Rotariu, conform site-ului oficial al clubului.
Dorin Rotariu a adunat 11 apariții la Atromitos, fără să marcheze, în primele 6 luni ale anului.
Mihai Stoica a dezvăluit o întâmplare inedită, după cum a caracterizat-o chiar managerul FCSB. I-a trimis lui Rotariu un mesaj pe WhatsApp, dar acesta nu i-a răspuns.
„Cu Dorin Rotariu s-a întâmplat o chestie care rar mi s-a dat să păţesc de 30 de ani de când sunt în fotbal. Bine, în primii ani nu erau telefoane şi nu aveam cum să păţesc aşa ceva.
Efectiv am scris: «Pot să te sun?». Că aşa mi se pare normal. Două bife la WhatsApp şi n-a răspuns. Şi după, un prieten, coleg, l-a căutat şi tot aşa, n-a răspuns. Deci e un capitol încheiat, nu avem ce să mai discutăm”, a povestit Mihai Stoica la Orange Sport.
2021/2022: Ludogoreț Razgrad (11 meciuri: un gol și o pasă de gol) + Atromitos (12 meciuri: o pasă de gol)
2020/2021: Astana (15 meciuri: 2 goluri și o pasă de gol)
2019/2020: Astana (15 meciuri: un gol și 3 pase de gol)
Păi este Pele, sau ce jucător? Ce mare jucător este? El este un fotbalist care n-a jucat la ăia, la ăia a fost împrumutat, la ăia nu s-a impus, despre ce vorbim? Păi te dă Ludogorets? Moți, Keșeru, nu erau acolo? El unde era înainte?
Victor Becali, la Digisport