Helmut Duckadam (64 de ani), expertul PlaySport, nu s-a ferit de cuvinte și l-a criticat pe Horațiu Moldovan (25 de ani), portarul din ultima vreme al echipei naționale, pentru nesiguranța pe care ar fi arătat-o la prima reprezentativă.
„Eroul de la Sevilla” a explicat recent, la PlaySport Review, și motivul pentru care portarul Rapidului este nesigur în anumite momente.
Titularizat din nou între buturile primei reprezentative, în România – Israel 1-1, Moldovan s-a remarcat prin câteva intervenții salvatoare, dar a comis și o eroare care le putea aduce victoria israelienilor. Este vorba despre faza din minutul 66, când scorul era deja 1-1.
Acesta a ieșit din poartă și, în încercarea de a-i pasa unui coechipier pentru a declanșa construcția, i-a trimis lui Shon Weissman, care a încercat să finalizeze cu un lob. Din fericire pentru tricolori, execuția nu și-a atins ținta, iar tabela a rămas nemodificată până la fluierul final.
Gafa nu a putut fi trecută cu vederea, însă. Potrivit lui Duckadam, goalkeeperul tratează cu superficialitate astfel de momente – din prea multă siguranță – și așa ajunge în situația de a comite greșeli care pot cântări greu asupra carierei sale. Cu toate acestea, a salutat decizia selecționerului de a-l trimite între buturi împotriva Israelului, pe fondul prestațiilor solide din Kosovo, respectiv Elveția și a subliniat că trebuie să apeleze în continuare la serviciile sale.
„Horațiu Moldovan perseverează în greșeli. Nu înțeleg de ce se complică, dar e strict problema lui.
Din cauza acestor greșeli o să piardă probabil și din valoarea pe care o are, și contractele pe care le-ar putea obține. În loc să dai mingea în out, preferi să o pasezi. E o aroganță, nu e concentrat în acele momente, e prea sigur pe el, habar n-am.
Nu l-aș fi preferat pe Târnovanu, deoarece Moldovan a apărat foarte bine în Kosovo și Elveția.
Și după acest meci ar fi nedrept să-l schimbi, dar să nu mai facă aceste greșeli copilărești”, a declarat fostul mare portar al Stelei în ediția de luni, 11 septembrie a emisiunii PlaySport Review.
Reacția lui Duckadam, care l- făcut arogant pe Moldovan a aruncat Giuleștiul în aer.
„De unde știe domnul Duckadam că e arogant? Că are freza așa (n.r. – într-o parte?)? Păi am zis de Moldovan că a luat gol prin el la Voluntari. A dispărut mingea. Era David Copperfield în spatele porții, la peluză, i-a făcut așa și n-a văzut-o.
Și o să povestesc acum, că m-am întâlnit cu un domn. Cică, ‘Domne au figuri, figuranții ăia’. ‘Păi ce figuri, au mă?’ ‘Păi au mașini, au gagici’. ‘Și ce, mă? Sunt tineri, sunt frumoși, sunt eleganți. Tu n-ai mașină? Ce cauți în benzinărie?’ ‘Păi bag benzină’. ‘Deci ai mașină?’ ‘Da’. ‘Ce figurant ești!’.
Băi, e o necesitate să ai o mașină. Că ai mai scumpă sau mai ieftină? E treaba ta. Am fost la meci la Rapid – Dinamo și am mai stat după vreo 20 de minute în tribună cu niște prieteni. Se iese greu din parcare, am zis să mai stăm acolo, să comentăm meciul.
Iese Moldovan, eram pe primul rând de scaune, cu o geantă pe umăr, un troller după el. ‘Bună seara’. El ne-a salutat primul. Eram trei inși. ‘Ce faceți, cum vi s-a părut meciul?’ Zic ‘Bă, victorie, bravo’. Și l-am văzut cu trollerul ăla. ‘E pregătit pentru echipa națională?’
Zice ‘Da. Și datorită dumneavoastră și vă mulțumesc’. Voiam să-i zic ‘Horațiu, ne luăm la mișto?’ L-am făcut praf la Voluntari. Și am zis tot timpul că are nevoie de concurență. Nu că nu e bun Drăghia.
Am vrut să îi zic ‘baftă la echipa națională, hai că ne luăm altădată la mișto’. El a văzut că am făcut ochii mari așa și mi-a zis ‘Nu, nu. Vorbesc serios. Să știți că m-ați criticat cu argumente și m-a ajutat ce mi-ați spus, chiar dacă m-ați făcut zob’. Păi i-a dat ăla gol, Doru Andrei, din vestiar. A ieșit greșit pe centrare. Zob l-am făcut.
Mi-a zis ‘N-am ce să vă reproșez, nu îmi convine, mă afectează, țin cont de ele și încerc să nu le mai fac’. Ăsta e argoant? Nu îl cunoaște lumea. De ce? Că are freză? Nici mie nu îmi plac tatuajele, nici mie nu îmi place freza aia, că are are cărare zici că i-a dat cineva cu barda în cap, dar asta e moda. Ce treaba are că își dă omul cu gel înainte de meci, că e elegant, cu faptul că e la echipa națională sau la Rapid a apărat prost un meci sau două. E arogant?”, a tunat Robert Niță, la Fanatik.