Irina Begu, victorie importantă la Ronald Garros. Românca a luptat până în ultima clipă, scor 4-6, 6-1, 7-6

Catinca Giosanu 24.05.2022, 12:26
Irina Begu, victorie importantă la Ronald Garros. Românca a luptat până în ultima clipă, scor 4-6, 6-1, 7-6

Irina Begu (31 de ani, locul 63 WTA) a câștigat în fața italiencei Jasmine Paolini (26 de ani, locul 55 WTA) cu scorul de 4-6, 6-1, 7-6. Românca a luptat până în ultima clipă la Roland Garros.

Irina Begu, victorie la Roland Garros

Update: Meciul s-a reluat iar Irina Begu a fost pusă în dificultate de către adversara sa. Italianca și-a revenit surprinzător în cel de-al treilea set. După aproximativ 30 de minute de joc, tabela arăta 4-6, 6-1, 3-3. Ulterior, Jasmine Paolini a reușit să se  distanțeze până la 4-3, însă românca a luptat cu toate puterile pentru a-și adjudeca victoria și setul a ajuns în tiebreak. Irina Begu a câștigat cu scorul de 4-6, 6-1, 7-6.

Partida dintre Irina Begu (31 de ani, locul 63 WTA) și italianca Jasmine Paolini (26 de ani, locul 55 WTA), din primul tur la Roland Garros, a fost întreruptă din cauza vremii capricioase. La Paris a plouat cu găleata, iar organizatorii au decis să oprească meciul.

În momentul în care jocul a fost oprit, scorul era 1-1 la seturi. Irina Begu avea 1-0 și minge de break în decisiv. Sportiva din Italia a luat primul set cu 6-4, deși românca a făcut break încă din startul meciului și a condus cu 4-2. În actul secund, după ce italianca a luat primul game, campioana noastră s-a dezlănțuit și a închis setul cu 6-1.

Ce urmează pentru Irina Begu

Reprezentanții Grand Slam-ului parizian i-au asigurat pe fani că meciul va fi reluat marți, în jurul orei 14:30.

Irina Begu și Jasmine Paolini vor sta din nou față în față la Roland Garros. Cele două sportive s-au întâlnit de trei ori în competițiile WTA. Jucătoarea noastră conduce întâlnirile directe cu scorul de 2-1.

Cealaltă româncă, Gabriela Ruse, a fost învinsă categoric de belgianca Elise Mertens, cap de serie numărul 31, scor 3-6, 1-6. Dintre jucătoarele noastre, doar Sorana Cîrstea s-a calificat până acum în turul al doilea. Iubita lui Ion Ion Țiriac a învins-o pe Tatjana Maria cu scorul de 6-3, 6-3.

Când joacă Simona Halep la Roland Garros

Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) va juca și ea marți la Roland Garros. Ea va evolua împotriva nemțoaicei Nastasja Schunk (18 ani, 167 WTA), cea care a intrat pe tablou din postura de lucky-loser. Meciul dintre Halep și Schunk ar trebui să înceapă în jurul orei 16:00.

Mă simt proaspătă, plină de încredere, sănătoasă. În sfârșit! Nu am nicio problemă cu accidentările în acest moment, mă bucur să fiu iar pe teren și abia aștept să joc pentru că doar așa pot să îmi îmbunătățesc evoluțiile. Urmează Roland Garros, turneul meu favorit și sunt mereu fericită să mă aflu la Paris. Acum va fi puțin diferit, pentru că în 2021 nu am jucat și simt că mai am nevoie de puțin timp pentru a-mi recăpăta încrederea pe deplin.

Voi avea mereu amintiri grozave de la Roland Garros. Primul lucru la care mă gândesc e turneul din 2018, pentru că a fost primul meu Slam câștigat. Am visat de mică să câștig la Roland Garros și visul mi-a devenit realitate”, a declarat Halep, potrivit celor de la Eurosport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622