Dramă pentru Dan Alexa, omul bănuit că ar fi avut o relație cu Anamaria Prodan. Ce s-a întâmplat cu echipa fostului „internațional”

09 06. 2022, 08:55
Drama pentru Dan Alexa, omul banuit ca ar fi avut o relatie cu Anamaria Prodan. Ce s-a intamplat cu echipa fostului „international”

Dan Alexa (42 de ani) trece printr-o adevărată dramă după ce a ratat promovarea în Liga 2 alături de CSM Reșița. Formația pregătită de Alexa a fost invincibilă pe tot parcursul sezonului, însă în finala play-off-ului de promovare a fost răpusă de CSC Dumbrăvița, la capătul unui duel tur-retur care s-a decis la loviturile de departajare.

CSM Reșița nu a pierdut niciun meci pe tot parcursul sezonului 2021 – 2022, dar va continua în Liga 3. Dramă pentru Dan Alexa, antrenorul echipei

Finala pentru un loc în Liga 2 dintre CSM Reșița și CSC Dumbrăvița a fost învăluită într-o dramă de nedescris pentru echipa antrenată de Dan Alexa. Fostul internațional al României o pregătește pe CSM Reșița din iulie 2021, iar în acest sezon a avut parte de un parcurs de invidiat.

CSM Reșița a terminat Seria 7 din Liga 3 din postura de lider neînvins, cu 16 victorii și doar două egaluri. Ulterior, în grupa pentru promovare, CSM Reșița și-a continuat recitalul. 7 victorii și două egaluri a obținut formația lui Dan Alexa, reușind să intre între în fazele eliminatorii fără nicio înfrângere încasată pe parcursul sezonului.

În semifinalele play-off-ului, CSM Reșița a trecut de Ghironda & Giarmata Vii, scor 1-0 în tur și 1-1 în retur.

Iar în finala pentru un loc în Liga 2, celor de la CSM Reșița le-au ieșit în cale cei de la CSC Dumbrăvița. La fel ca pe tot parcursul sezonului, echipa lui Dan Alexa a practicat un joc foarte solid și în tur a reușit să termine la egalitate, scor 0-0. Însă, în returul care a fost programat miercuri, 8 iunie, s-a produs drama. CSM Reșița și CSC Dumbrăvița au terminat la egalitate la finalul celor 90 de minute, 1-1, scor care s-a menținut pe tabelă și după cele 30 de minute de extra prelungiri.

Au urmat loviturile de departajare, iar aici CSM Reșița a comis-o incredibil. Două dintre vedetele echipei, Cătălin Cristea și Valentin Munteanu, au ratat de la punctul cu var și astfel s-a decis soarta finalei. CSM Reșița nu a pierdut niciun meci în timpul regulamentar pe tot parcursul sezonului 2021 – 2022, însă la loviturile de departajare din finala play-off-ului a fost răpusă de CSC Dumbrăvița, care în stagiunea următoare va evolua în Liga 2.

Prima reacție dinspre CSM Reșița

La scurt timp după ratarea obiectivului, CSM Reșița a reacționat printr-un comunicat postat pe rețelele de socializare.

Cu greu ne găsim cuvintele după un astfel de meci, dar trebuie să fim corecți și să felicităm echipa din Dumbrăvița pentru promovare. Mergem mai departe, ne ridicăm și vom deveni mai puternici la momentul potrivit!

Mulțumim tuturor pentru faptul că ați fost lângă noi în acest sezon”, a transmis CSM Reșița.

Pe lângă CSC Dumbrăvița (Timiș), celelalte patru echipe promovate în Liga 2 sunt Progresul Spartac (București), Minaur Baia Mare (Maramureș), Oțelul (Galați) și CSM Slatina (Olt).

Echipele care vor concura în sezonul 2022 – 2023 de Liga 2:

  • Progresul Spartac
  • Minaur Baia Mare
  • Oțelul Galați
  • CSC Dumbrăvița
  • CSM Slatina
  • Dinamo
  • CSA Steaua
  • Concordia Chiajna
  • Unirea Slobozia
  • FC Brașov
  • Csikszereda
  • CSC Șelimbăr
  • Metaloglobus
  • Poli Iași
  • FC Buzău
  • Unirea Dej
  • Viitorul Pandurii Tg. Jiu
  • Ripensia
  • Gaz Metan Mediaș
  • Academica Clinceni