Laurențiu Reghecampf simte din nou „fluturi în stomac”, însă nu pentru încă soția Anamaria Prodan, iar acest lucru este deja binecunoscut. Dumitru Dragomir a analizat evoluția celor de la CSU Craiova, echipă care nu a câștigat în ultimele patru meciuri, și a găsit o explicație amuzantă pentru eșecurile din teren. Corina Caciuc este „cheia”.
CSU Craiova nu a strălucit în Liga 1 în ultima vreme, lucru remarcat de toată lumea. Coincidență sau nu, rezultatele slabe ale echipei coincid cu perioada tumultoasă pe care o traversează Laurențiu Reghecampf în viața privată. Vezi pe PlaySport.ro în exclusivitate când a fost chemată Anamaria Prodan în instanță pentru divorț și de ce se grăbește Reghe.
Luni, CSU Craiova a remizat cu FC Botoșani în deplasare, scor 2-2. Astfel, Laurențiu Reghecampf a acumulat patru meciuri fără victorie, după trei meciuri pierdute. Legat de acest subiect, Dumitru Dragomir crede că tehnicianul este mult prea îndrăgostit de Corina Caciuc, femeia care urmează să-i dăruiască un băiețel.
Să nu fie din cauză că e prea îndrăgostit. Eram și eu fotbalist când m-am căsătorit. N-am pierdut din valoare atunci, am pierdut din minte. Așa și el. S-ar putea să își fi pierdut mințile. Dragostea și dușmănia sunt date dracului, mănâncă prietenia”, a spus Dumitru Dragomir, pentru GSP.ro.
Laurențiu Reghecampf a ținut o conferință de presă înaintea confruntării din deplasare cu FC Voluntari, programată sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 17:30, în etapa a 19-a. În momentul de față, oltenii au patru meciuri consecutive fără victorie, dar antrenorul “alb-albaștrilor” continuă să spere la titlu. Tehnicianul s-a declarat, totuși, nemulțumit de erorile comise în apărare și de numărul mare de ratări în atac.
Reghecampf a anunțat că intenționează să schimbe sistemul de joc, pentru a consolida jocul defensiv.
Ne dorim să câștigăm cele trei puncte, sperăm să nu mai avem parte de ghinioane. Ratăm foarte mult, nu ne permitem foarte multe, în poziția în care ne aflăm. Ar trebui să fim mult mai direcți, mult mai clari de la ceea ce vrem de la fiecare partidă. Vorbim mult înaintea fiecărui meci. În ultimele trei meciuri, am marcat șase goluri și am primit opt. Nu este normal.
Într-adevăr, trecem printr-o perioadă mai grea, la care se adaugă și faptul că avem accidentări. Nu reușim să jucăm trei-patru meciuri cu același “11”, datorită accidentărilor. Nu mi-e teamă pentru play-off, sub nicio formă. Mă gândesc să jucăm un rol important pentru câștigarea campionatului. Deci nu mă gândesc la play-off, deși acum sunt cinci-șase echipe apropiate din punctul de vedere al numărului de puncte. Dar am mare încredere în echipa mea, putem face diferența față de celelalte.”, a declarat Reghecampf, la conferința de presă.