Dragos Iancu, vizitat în spital de Țicu, fotbalistul care i-a rupt piciorul. “Nu mi-am imaginat niciodată”

Bogdan Solomon 26.09.2023, 16:01
Dragos Iancu, vizitat în spital de Țicu, fotbalistul care i-a rupt piciorul. “Nu mi-am imaginat niciodată”

La două zile după meciul Petrolul – Hermannstadt, în care a suferit o accidentare gravă, Dragoș Iancu a avut parte de o vizită-surpriză: Valentin Țicu a mers la spital să-i prezinte personal scuzele pentru cele întâmplate.

Dragoș Iancu, vizitat în spital de Valentin Țicu

În minutul 6 al partidei, căpitanul „lupilor galbeni” a intrat imprudent prin alunecare, din lateral, provocându-i mai tânărului său adversar o fractură de gleznă la piciorul stâng. Acesta a încasat direct cartonașul roșu pentru prima dată în carieră și a fost supus unui val de critici, dar ce a făcut ulterior stă mărturie pentru faptul că regretă faultul comis.

După eliminare a părăsit terenul în lacrimi, iar două zile mai târziu a mers la spital pentru a-l vizita pe Iancu, supus între timp unei intervenții chirurgicale de peste patru ore. O fotografie cu cei doi a fost publicată pe site-ul oficial al Petrolului.

„Suntem jucători profesioniști amândoi, ne știm din circuitul echipelor naționale și nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge într-o astfel de situație sau că îi voi provoca unui coleg o astfel de accidentare! Nu am avut nicio intenție, totul s-a întâmplat rapid, în tensiunea meciului, dar mă simt vinovat și îmi asum total cele întâmplate.

Voi fi alături de el și, dacă îmi va permite, îl voi ajuta să treacă peste acest eveniment și să revină cât mai repede pe teren. Încă o dată ii cer scuze lui Dragoș, familiei lui, dar și cluburilor Hermannstadt și Petrolul”, a declarat Țicu. Rămâne de văzut câte etape de suspendare va primi din partea Comisiei de Disciplină a FRF după cele întâmplate.

Dragoș Iancu, prima reacție după operație. Când va reveni pe teren

La scurt timp după intervenția chirurgicală, Dragoș Iancu a transmis un mesaj plin de optimism, publicat de Hermannstadt prin intermediul rețelelor de socializare. Recuperarea va dura, potrivit medicilor, trei sau patru luni.

„Foarte bine, super bine. A fost lungă, cam patru ore, dar totul e bine. Ce mi-a promis domnul doctor, așa o să se întâmple. În trei-patru luni, o să revin pe teren. De la 09:45 la 14:00 a durat operația. Nu am dureri, e bine.

Chiar acum a plecat domnul Dani (n.r. Dani Coman) de la mine, trebuie să ne gândim unde facem recuperarea. Am primit sute, mii de mesaje. Le mulțumesc tututor și o să revin cât mai repede”, a transmis tânărul jucător al sibienilor.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622