Rapid s-a impus la Botoșani după un final încins de meci. Giuleștenii au condus până în ultimele momente, când Camara a egalat în utlimul minut. A venit apoi golul de senzație al lui Dragoș Grigore, revenit pe teren pentru prima dată în acest an. Și giuleștenii obțin o victorie care i-a urcat, momentan, pe podium.
Golul lui Dragoș Grigore i-a uimit până și pe colegii lui. Reușita fantastică a fundașului, de abia revenit pe teren după o accidentare lungă, a salvat o victorie care părea să le scape giuleștenilor printre degete. Veteranul a inventat, însă, o foarfecă, pe modelul Cristiano Ronaldo. A fost o execuție curată, care nu a dat nicio șansă portarului advers.
Ne bucurăm că am învins și felul cum am făcut-o. Probabil Grigore va fi chemat la FIFA, la golul anului. Mă bucur că am ajutat echipa, mă bucur pentru fani. Nu mă gândesc la un transfer, eu vreau să vedem ce facem în play-off, va fi foarte greu. La vară mă pot gândi și la altceva. Rapid este club cu tradiție, este presiune, este ceva normal la o asemenea grupare mare. Noi trebuie să ne luptăm la trofee mereu. Trebuie să avem grijă cu Hermannstadt, pentru că astfel de meciuri sunt cele mai periculoase, a comentat Horațiu Moldovan, celălalt erou al rapidiștilor.
Dragoș Grigore a fost mulțumit că a revenit cu un gol în tricoul Rapidului. Și a fost o reușită de excepție, care a adus o victorie în deplasare, așteptată de mult timp.
„A fost agonie, apoi extaz, important este că plecăm cu toate punctele. Eram frustrați după ce egalaseră, ne durea, după ce ne apărasem bine atâta timp. Dar important este că am marcat, am crezut până la final și am câștigat.
Rapid arată bine, ne-am îndeplinit obiectivul principal, mai avem două meciuri apoi tragem linie și vedem unde ne plasăm. Le mulțumim și fanilor, nu este un secret că sunt mereu alături de noi, vrem să le mulțumim celor care în orice moment, la orice oră, pe orice vreme, vin mereu după noi”, a punctat fundașul giuleștenilor
„Noi mereu trebuie să sperăm, dacă vrem să fim o echipă mare, să ne batem sus. Nu contează scorul, noi trebuie să luptăm. Mai sunt multe meciuri, echipele sunt de valoare apropiată, se vor înjumătăți punctele, mai este mult de jucat. Nu știu ce probleme sunt la Sibiu, noi trebuie să ne facem jocul. Pe Giulești este greu să ia adversarii și un punct, trebuie să arătăm forță, a declarat și Ștefan Pănoiu