Două posturi TV vor transmite Pyunik – CFR Cluj, din primul tur al Champions League

Octavian Vasilescu 30.06.2022, 14:45
Două posturi TV vor transmite Pyunik – CFR Cluj, din primul tur al Champions League

CFR Cluj își începe aventura europeană în compania lui FC Pyunik Erevan, campioana Armeniei. Meciul tur va avea loc pe 5 iulie, de la ora 19:00.

Posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1 vor transmite în direct duelul Pyunik – CFR Cluj, din primul tur preliminar al UEFA Champions League. Partida retur se va disputa miercuri, 13 iulie, de la ora 21:30. Cele două posturi TV vor difuza și jocul de la Cluj-Napoca.

Pyunik – CFR Cluj, în primul tur din Champions League

Pyunik este un club din capitala Armeniei, Erevan. Lotul echipei valorează 5,96 milioane de euro, conform Transfermarkt.

Învingătoarea dintre CFR Cluj și Pyunik se va duela în turul 2 preliminar din UEFA Champions League cu Dudelange (Luxemburg) sau KF Tirana (Albania).

CFR Cluj s-a întărit serios în această perioadă de mercato, pentru a face o figură frumoasă în cupele europene. Vezi în cartonul de mai jos ce achiziții a reușit campioana, dar și ce fotbaliști au părăsit Gruia.

Transferuri CFR Cluj / Foto Playsport

Totul despre Pyunik Erevan

Club fondat în 1992, Pyunik dispută meciurile de pe teren propriu pe arena “Vazgen Sargsyan” din capitala Erevan, capacitate 14.400 locuri. E stadionul pe care a jucat și România în ultimele campanii, contra Armeniei.

Pyunik domină istoria recentă a fotbalului din Armenia, cu 15 titluri de campioană, cele mai multe. Doar că până la trofeul care o aduce azi în parcursul spre Liga Campionilor, ultima oară fusese campioană abia în 2015.

Sezonul trecut însă, Pyunik a câștigat competiția internă la mare luptă, doar un punct avans la final față de Ararat Armenia. S-au jucat 32 de etape într-o ligă care a însemnat 10 competitoare, în fapt 9, după retragerea clubului Sevan.

O cunoștință pentru fotbalul nostru o reprezintă venezueleanul Alexander Gonzalez, fost la Dinamo (2020-21). În rest, mulți stranieri, de la portughezi și brazilieni, la ivorieni, iranieni, moldoveni și sârbi! Dar niciun fotbalist cu cotă peste 300.000 de euro!

Cei mai periculoși par Serge Deble (Coasta de Fildeș), un fotbalist de 32 de ani care a ieșit golgheterul campionatului în Armenia ultima ediție, alături de veteranii Yurchenko (36 ani) și Ghazaryan (34 ani), oameni de bază la naționala armeană, în poartă, respectiv în linia de mijloc.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622