Două lucruri pentru fotbalul nostru după Man City – Atletico Madrid

Gabriel Berceanu 06.04.2022, 13:35
Două lucruri pentru fotbalul nostru după Man City – Atletico Madrid

Cine a așteptat să vadă în Guardiola vs Simeone un festival de artificii și șampanie e naiv. Nu avea cum să fie. Nu aveai de ce să pregătești muzica de nuntă și hainele strălucitoare când totul prevestea scrâșnet și fotbal dus la limita unei singure greșeli. Hai, maximum două. Asta pentru că Atletico sunt maeștrii de scrâșnet, dacă City ar fi cei de sunet. Iar scrâșnetul anulează ritmul.

A fost un tur în sferturile Ligii Campionilor care merită să devină manual de înțelegere a fotbalului în 2022. Că ne place sau nu. Și, poate, pentru 2032. Nu este exclus ca asta să vedem tot mai des la cel mai înalt nivel. Gusturile se anulează, e vorba de o eficientizare la extrem, mizele financiare sunt atât de mari, calendarul atât de comprimat. Și până-n 2032, hai să vedem Mondialul acestui final de an. Ceva îmi spune că vor fi destule întâlniri pe tipar de City – Atletico…

Adaptarea iluziei la soluție

Sunt oare, totuși, lucruri de ținut minte dintr-un astfel de duel care pare de neprivit? Sunt. Cel puțin două. Și pentru fotbalul nostru. Pentru ce vrem să ajungem să fim. Firește că totul trebuie adaptat, pentru un exercițiu de comparație. Dar se poate și ne e util.

Ar trebui să începem să ne dorim să fim foarte buni într-un singur lucru sau doar în câteva. Să nu ne mai dorim totul, utopic, de la niștea realități cu resurse limitate pe care nu le putem accepta în puținătatea lor. Nu avem cum să fim, nici la nivel de naționale, dar nici la cluburi în context european, minuni peste noapte. Nu ne recomandă nimic la acest moment, iar numărul surprizelor e tot mai mic. Același fotbal de 2022, ce să-i faci?

Ar fi o soluție să cultivăm ceea ce e bun, atât cât e. Poate că lecția contraatacului ne vine bine și o putem perfecționa. Poate că apărarea într-un anumit mod. Poate că posesia, nu știu. Deși mă îndoiesc la posesie… Cert este că nu putem supraviețui aproape de fotbalul mare decât fiind foarte buni în ceva. Și sigur nu iluzionându-ne că vom fi în toate! Nu avem jucători titulari în campionate mari sau la echipe uriașe, nu avem prezențe constante la turnee finale astfel încât să ne tragem din asta un ADN de mari competiții, nu avem o istorie recentă în cupele europene. Să admitem și să muncim pe ce putem face mai bun.

Trebuie să facem ceva de Liga Campionilor

Practic, dacă nu putem să schimbăm în minutul 68 al meciului nostru cu fotbalul contemporan trei jucători precum Gundogan, Mahrez și Sterling cu Gabriel Jesus, Grealish și Foden, atunci să facem altceva! Pentru că nu îi avem nici pe titulari, darămite rezervele. E o metaforă? Poate doar pe jumătate. 

Atletico a venit la Manchester cu expertiza crudă a anihilării. Cine suferă pentru Atleti a știut asta, a așteptat asta. Și poate fi chiar mulțumit. Nu a fost 0-4, ci doar 0-1. Există returul, s-a prelungit cumva prilejul pentru miracol, chiar dacă date pentru producerea lui nu prea găsești.

Atletico a făcut ce știe să facă mai bine iar asta sună simplu. Nu credeți că ar trebui să reînvățăm foarte bine și noi lucrurile simple? Poate să nu parcăm autobuzul, cum se spune, dar să ne specializăm în ceva, să dăm la o parte mitul că putem deveni buni în toate fără a ne pricepe cu adevărat la nimic. Nu să ne apărăm, dacă nu putem. Dar să găsim în ingeniozitatea care ne-ar caracteriza potențialele soluții fotbalistice. Să contracarăm diferențele uriașe. 

Și da, se poate!

Al doilea lucru din Guardiola vs Simeone e…. Kovacs. Istvan Kovacs. S-a reconfirmat capacitatea fotbalului nostru de a oferi arbitri la cel mai înalt nivel. 

Pentru că am avut aseară un român ferm și fără excesele care îi sunt percepute ca aroganță. Care și-a stăpânit setea de cartonașe, măcar până spre final. Un arbitru român alert, atent, incisiv și cu decizii rapide și corecte. În sfert de Liga Campionilor. 

E semnul că poate acum nu putem fi cu jucătorii acolo, dar putem produce din fotbalul nostru inclusiv asta, cândva. Din nou. Pentru că Istvan Kovacs înseamnă fotbalul românesc, e un produs al Ligii 1 cu bunele și relele ei. Deci se poate! 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622