Dinamo a disputat joi dimineața un amical împotriva celor de la Progresul Spartac, echipa aflată pe ultimul loc în liga a doua și retrogradată matematic în C, deși playout-ul n-a început.
”Câinii roșii” s-au făcut de rușine în amicalul din pauza internațională. Dinamoviștii au fost învinși la Săftica, cu 4-3, de echipa care a acumulat un singur punct în cele 19 meciuri disputate în liga a doua, Progresul Spartac. Dinamo nu s-a putut baza pe mai mulți jucători care au fost convocați la echipele naționale: Amzăr, Bordușanu, Alex Irimia, Velkovski, Edgar Ie, Răilean și Abdallah.
Golurile dinamoviștilor au fost marcate de Selmani (două) și Petru Neagu. Pentru Progresul Spartac au marcat fostul jucător de la FCSB Andreas Chirițoiu (3 goluri) și Andrei Florescu (împrumutat chiar de la Dinamo).
Meciul a fost jucat cu porțile închise, însă cei de la Progresul Spartac au prezentat ostilităților pe pagina lor de Facebook.
„Victorie în amicalul cu Dinamo București. O ploaie de goluri astăzi la Săftica în meciul pregătitor al bleu-albaștrilor împotriva celor de la Dinamo, în care nu mai puțin de șapte reușite au avut loc de-a lungul celor două reprize de 45 de minute, dintre care marginal mai multe ale formației noastre.
Băieții lui Andrei Erimia au avut parte de un test dificil astăzi, cum pe lângă câțiva juniori, alb-roșii au utilizat, în mare, seniori care au înregistrat un număr bun de minute în Superligă sezonul acesta. Chiar și așa, jocul a fost unul echilibrat astăzi, fiecare dintre cele două echipe având, alternant, momente bune de inițiativă ofensivă.
Chiar și așa, tabela a fost deschisă de-abia în minutul 34 prin Andreas Chirițoiu, intrat cu zece minute mai devreme datorită unei întinderi suferită de Răzvan Stîngă, ca mai apoi Andrei Florescu să ne dubleze avantajul câteva minute mai târziu, marcând în poarta clubului său de origine de la punctul cu var. Astrit Selmani a păstrat dinamoviștii în joc printr-o reușită rapidă, înscrisă înainte de pauză.
Răzbunându-și numărul regretabil de șanse bune ratate în acest sezon, ofensiva bleu-albastră a continuat să preseze cu brio și în a doua repriză, același Chirițoiu făcând dubla la câteva minute după revenirea de la vestiare, Selmani acceptându-i provocarea, reușind și el o dublă a sa, trei minute mai târziu.
Cu douăzeci de minute înainte de final, Chirițoiu și-a continuat ziua de vis completându-și hat-trick-ul, în timp ce Petre Neagu urma să stabilească scorul final: o victorie cu 4-3 pentru Progresul. Felicitări băieți! Multă baftă în Playout!”, au contat cei de la Progresul Spartac pe Facebook.
Echipa aliniată de Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo: Turiga – David Irimia, Bena, Ricardo Grigore – Costin, Ilic, Neluț Roșu, Bobocea – Bani, Selmani, Neagu
Progresul Spartac a început meciul cu următoarea formula:
Al. Soare – Andr. Florescu, Parfeon, Ed. Radu, Rob. Răducioiu – Crivac, Rz. Stîngă, Petcu, Em. Pacionel – Mat. Andrei, Fîrțînescu.
După pauza internațională, Dinamo va primi vizita celor de la Petrolul Ploiești. Meciul este programat pe 1 aprilie, de la ora 20:30. Cu 9 etape înainte de finalul playout-ului, Dinamo se află pe locul 13, care duce la baraj.