Președintele FRF, Răzvan Burleanu, respinge orice legătură cu Florian Coldea. fostul șef al SRI despre care mai multe voci din fotbal susțin că ar fi influențat stabilirea actualei ierarhii din fotbalul românesc.
Burleanu spune că l-a cunoscut pe Coldea abia după ce a fost ales ca președinte al Federației, în 2014. Întâlnirile dintre cei 2 au avut loc chiar pe stadion, la meciurile României, asigură Burleanu. Adrian Mititelu, audiat ieri la DNA, a declarat în fața presei că Burleanu știa de condamnarea cu executare pe care o va primi Gică Popescu, iar asta îl făcea să fie sigur de victorie, în ciuda faptului că era un personaj nou-intrat în fotbal. Mititelu acuzase și că administrația FRF a vărsat către avocatul Trăilă sume uriașe de bani, precum și că i s-au propus 5 milioane de euro pentru a uita de conflictul cu instituția.
„Am văzut în această perioadă foarte multe miniciuni, am văzut vehiculate câteva milioane de euro, sunt absolut minciuni, oricine poate verifica, mai ales în ceea ce-l priveşte avocatul Doru Trăilă, care este un profesionist, este un avocat apreciat al Baroului Bucureşti şi membru al unei comisii jurisdicţionale a FRF. Veniturile încasate de Doru Trăilă sunt de ordinul miilor de euro, nu al milioanelor. Cine face aceste acuzaţii trebuie să le demonstreze.
Nu am avut niciodată vreo întâlnire cu domnul Coldea înainte de 2014, am avut bucuria să ne întâlnim pe stadion la meciurile echipei naţionale şi totul după 2014. Alte minciuni şi aberaţii din partea persoanelor care încearcă să facă diferite scenarii.M-am întâlnit cu dumneavastă mult mai des decât cu domnul Coldea”, le-a spus Burleanu reprezentanților presei.