Luka Gabrilo, antrenor din Elveția care se ocupă de pregătirea lui Robert Glință, a vorbit într-un interviu recent despre David Popovici și l-a descris într-un mod inedit pe puștiul de 18 ani. Gabrilo își pune toată experința acumulată în sport la bătaie și pariază pe faptul că David Popovici va duce înotul mondial într-o nouă eră.
Luka Gabrilo, un renumit antrenor de înot din Elveția care se ocupă de carierele unor sportivi precum Robert Glință, Kyla Sanchez, Barbora Seemanova și Erik Persson, a vorbit recent într-un podcast organizat pe canalul de Youtube SwimSwam și, printre altele, a dus discuția și în direcția lui David Popovici, pe care l-a descris într-un mod inedit.
Gabrilo a încercat să evidențieze toate atuurile care îl fac pe Popovici unic în lume. De la calități fizice, la tehnică și până la forța mentală a lui Popovici, toate au fost trecute în revistă de antrenor.
Iar la capitolul mentalitate, Luka Gabrilo spune că nu a văzut în viața lui un alt înotător precum David Popovici:
„Mentalitatea sa. Am vorbit cu mulți înotători, am fost alături de Ian Thorpe, dar în ziua în care am discutat cu David Popovici, am mers acasă și am vorbit cu mama mea, care este campioană olimpică și încă urmărește sport. I-am zis: „Mamă, pregătește-te, acest băiat va distruge tot ce știm despre înot!”. Nu vreau să pun prea multă presiune pe el. Dar cred că suntem la începutul unui chestii interesante în înot”, a transmis Lukas Gabrilo, potrivit SwimSwam.
Referitor la fizicul lui David Popovici, Luka Gabrilo s-a declarat din nou uluit și a dezvăluit de ce românul este capabil să depășească noi bariere în înotul mondial:
„Nu știm nimic despre interacțiunea cu apa, iar acest lucru a fost demonstrat din nou când a apărut un tip de 17 ani numit David Popovici și a dat toate teoriile peste cap. Cu felul său unic de a înota, cu forma corpului său a spulberat tot. Sunt lucruri pe care nu le stăpânim în interacțiunea noastră cu apa.
Forma corpului său nu e a unui om, ci a unui delfin, merge deasupra valului când înoată”, a mai adăugat antrenorul lui Robert Glință.
În continuare, Luka Garilo a făcut și scurtă analiză a tehnicii pe care o folosește David Popovici atunci când intră în bazin:
„Atunci când îndoaie mâna, corpul lui se ridică imediat la suprafață. De ce? Pentru că are trei costume de poliuretan pe el. Dar unele naturale, iar acest lucru este incredibil. E minunat cum reușește să controleze toate acestea, chiar și atunci când merge în afara bazinului are o postura diferită.
Sunt fan yoga și pot recunoaște anumite lucruri. Ceea ce fac el și Adrian e ceva unic și am avut șansă să privesc acest lucru de aproape. E inspirațional.
Luka Garilo este bun prieten cu Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici.
„David are accesul la un antrenor pe care nu toată lumea îl poate avea, Adrian. Acesta un tip liniștit și tăcut, cu picioarele pe pământ. Îl iubesc, suntem prieteni buni. Important este că nu fac mare caz din ce au reușit.
Am avut o discuție cu David și i-am spus: „Ascultă-l pe Adrian și lasă-i pe ceilalți din jurul tău care îți spun anumite lucruri. Adrian te va duce departe””, a mai completat Luka Garilo.