Dincolo de Hamlet, Borgen și Eriksen

Un serial cu o lume ciudată și greu de înțeles pentru noi, românii, se poate găsi, încă, pe platforma Netflix. Se numește Borgen și este despre Danemarca acestor ani, despre prim ministrul acestui Regat, în persoana unei femei pe cât de dură, pe atât de fragilă, și niciodată abandonând. O femeie care face carieră, o țară care face performanță.

Borgen, locul unde se decid faptele pentru danezi

Borgen, adică sediul Guvernului și al Parlamentului Danemarcei. Un Regat. Aproape șase milioane de locuitori, zeci de insule, capitala la Copenhaga, mai mult frig decât cald, mai ales că Regatul are în componență și insulele Feroe, dar și Groenlanda, cărora le-a acordat însă o evidentă autonomie, deși sunt teritorii dependente de Danemarca. Gradul cel mai mare de alfabetizare, de civilizație și de curățenie din Europa. Era să scriu de la Euro. Aș fi greșit?

Borgen e locul unde se decid faptele pentru danezi. Serialul e bizar, mai ales pentru noi, românii, așa cum am spus, pentru că lumea aceea a lor, cu reguli care se respectă de către toți, cu prețuire pentru valori, cu îndeplinirea promisiunilor, cu oameni de cuvânt, e o lume la care noi nu suntem conectați. E prea departe, e o iluzie, e doar o opțiune pe care nu avem de gând și nici nu ne pricepem să o accesăm. Ar rămâne doar întrebarea cum ar fi fost, dacă și noi am fi fost. Gen. Dar nu suntem.

Ei sunt însă peste tot, inclusiv în semifinale la Euro. Gata cu Borgen, înapoi la fotbal! Deși cred că e foarte greu să despărțim ceea ce se întâmplă în saloanele politicii din țara închipuită de Shakespeare ca fiind a lui Hamlet, de ceea ce e în fotbal regatul fraților Laudrup. E o genă acolo care îi scoate mereu învingători, chiar și din cele mai imposibile probe ale vieții. Ba chiar și din cele ale morții, dovadă cum se termină piesa.

Danemarca, selecționata jelită și de rivali

Danemarca a început cu două înfrângeri acest Campionat European, lucru repetat până la oboseală de toată lumea, precum aceeași lume întreagă nu uită să adauge acum și că e prima selecționată care ajunge în semifinale după un astfel de început de turneu.

Danemarca e însă mai mult decât atât. E echipa fără șanse practice la trofeu acum o lună, e echipa al cărei prim meci, cel pierdut în fața Finlandei, s-a oprit în minutul 43 când Eriksen a făcut infarct și oamenii au început să plângă. E selecționata jelită până și de adversarii, vezi și Belgia, care o bat la ea acasă, Copenhaga și Parken revenindu-și abia în meciul al treilea, cu naționala Rusiei. De ce e mai mult decât atât Danemarca?

Pentru că tocmai acea civilizație de care am vorbit a acționat, pentru că faptele gândite la Borgen, de zeci de ani, au avut efect, pentru că prăbușirea lui Christian Eriksen s-a transformat într-o operațiune de luptă, contra-cronometru, cu moartea. Și pe care danezii au câștigat-o în acea sâmbătă. Lumea din această țară are o echipă reprezentativă-oglindă a societății lor. E sinceră cu ea însăși, perfect responsabilă și cu un talent rar de a ieși râzând din istorii imposibile, precum aceea cu Eriksen.

Are acum ultima șansă la titlu, din cei patru ași care s-au oprit, în sfârșit, la Londra. Anglia e o echipă mai bună, din toate motivele pe care le-am putea invoca. Dar în 1992, anul cel mai important din istoria fotbalului danez, Henrik Larsen & company nu erau, cum bine se știe și e important că putem aduce aminte mereu întâmplarea, nu erau așadar, nici calificați la acel Euro de opt echipe. S-a tot spus că au venit de pe plajele din Mykonos și Mallorca, și că nici atunci nu au reușit să câștige în fața vreunei echipe în primele două meciuri. 0-0 cu Anglia, 0-1 cu Suedia. Zero goluri marcate. Zero și o lume întreagă mârâind la prezența lor acolo. Dar Danemarca învinge în ultimul meci din grupă Franța lui Jean Pierre Papin, cu 2-1, apoi Olanda lui Van Basten, Rijkaard și Bergkamp, campioana Europei, după prelungiri și lovituri de departajare, în semifinale, iar în finală Germania, campioana lumii, cu Klinsmann, Effenberg sau Karl Heinz Riedle, cu 2-0.

Șansele naționalei lui Hamlet

Danemarca nu are în față acum nici campioana continentală, nici pe cea mondială, ambele au fost eliminate în optimi. Are doar un Imperiu, de înfruntat la el acasă. Ce șanse are să joace duminică, 11 iulie 2021, finala? Puține. Hamlet însuși, tristul Prinț al Danemarcei, imaginat de marele Will, a avut mai multe la teatrul Globe. Tot la Londra.

Ei bine, tocmai această șansă la limită, această imposibilitate în termenii logicii normale, de a elimina Anglia pe Wembley, tocmai ar putea răsturna tot ce știm despre fotbal. Īn definitiv, secundele în care Kjaer a gândit cum să-i salveze viața lui Eriksen, și apoi chiar i-a salvat-o, au fost mai mari decât șansa în sine a lui Christian.

În rest, nu strică să vedeți Borgen. Și să vă întrebați ce-ar fi fost dacă și noi, în anumite circumstanțe ale istoriei, am fi contat un pic mai mult.
Ale istoriei fotbalului, desigur. Dar ce credeați?