Dinamo, victorie dramatică în Liga Campionilor! „Dulăii” lui Xavi Pascual s-au impus în ultima secundă după ce au fost conduși pe toată durata partidei

Bădulescu Silvian 02.11.2022, 21:32
Dinamo, victorie dramatică în Liga Campionilor! „Dulăii” lui Xavi Pascual s-au impus în ultima secundă după ce au fost conduși pe toată durata partidei

CS Dinamo a întâlnit miercuri, 2 noiembrie, pe PDD Zagreb, campioana Croației, în etapa a 5-a din EHF Champions League. „Dulăii” conduși de Xavi Pascual au învins, dramatic, în ultima secundă, cu 29 la 28. Următoarele patru partide, pentru bucureșteni, sunt programate în campionat. În Europa, campioana României va mai juca pe 24 noiembrie, cu Wisla Plock, acasă.

Campioana României a învins campioana Croației în ultima secundă

CS Dinamo a întâlnit miercuri, 2 noiembrie, pe PDD Zagreb, vicecampioana Croației, în etapa a 5-a din EHF. Formația din București s-a impus, la limită, în ultima secundă după un meci disputat. Cu acest rezultat, „dulăii” conduși de pe bancă de Xavi Pascual sunt pe locul șase în clasament, cu cinci puncte acumulate.

La pauză, croații au intrat cu avantaj minim, 16-15, după ce au condus toată repriza. De notat că, și în a doua repriză, croații au condus ostilitățile. La un moment dat, au luat un avans de patru goluri.

Totuși, bucureștenii s-au impus la ultima fază, în ultima secundă, prin reușita, de la 7 metri, a lui Akimenko. A fost, de altfel, singurul moment când formația din „Ștefan cel Mare” a condus și anume după fluierul final.

Cel mai bun marcator în tabăra campioanei României a fost Negru, cu șapte reușite. I-au urmat Akimenko (6 goluri), Gurbindo, da Silva, Zein (toți câte 3 reușite), Humet (2 goluri), Bokhan, Garcia, Kasparek, Kuduz și Shebib, fiecare cu câte un gol.

Grupa A este condusă de Telekom Veszprem, cu nouă puncte adunate în cinci partide. Lista este continuată de Paris Saint-Germain (8 puncte), Magdeburg (7 puncte), GOG (5 puncte), Wisla Plock (5 puncte), Dinamo (5 puncte), PDD Zagreb (3 puncte) și Porto (0 puncte).

„Lanterna roșie” din Portugalia este singura formație fără punct acumulat în această ediție de Liga Campionilor.

4 meciuri în 13 zile pentru Dinamo

CS Dinamo va avea un program extrem de încărcat în luna noiembrie. După meciul din EHF Champions League, „dulăii” se întorc în Liga Zimbrilor. Sâmbătă se deplasează la Vaslui, pentru meciul cu echipa gazdă.

Urmează două derby-uri pe plan intern. Mai întâi, pe 11 noiembrie, bucureștenii primesc vizita celor de la CSM Constanța, locul 2 din campionat.

Mai apoi, la doar patru zile distanță, se deplasează pentru partida cu rivalii din Ghencea, CSA Steaua.

Seria de patru meciuri consecutive din campionat se încheie la Bacău, cu Știința, pe 18 noiembrie.

În momentul de față, CS Dinamo conduce întrecerea internă, cu opt victorii din opt partide și 24 de puncte. Totuși, CSM Constanța se ține aproape, cu același punctaj, dar un meci în plus. Minaur Baia Mare ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 21 de puncte.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622