Suporterii lui Dinamo au găsit încă o metodă prin care să-și susțină echipa pe „linia de plutire”. „Doar Dinamo București” o să lanseze începând de duminică programul „DinamoWin”, un program de marketplace care plănuiește să rezolve o parte dintre problemele financiare ale „câinilor roșii”.
Fanii clubului din Ștefan cel Mare, care fac parte din programul DDB, au primit pe mail un mesaj prin care le-a fost prezentat „DinamoWin”. Este vorba despre o nouă metodă prin care suporterii speră să-și ajute echipa pentru a rezista în fața problemelor financiare.
Dorim să fii printre primii care află această veste bună, alături de suporterii care au susținut Dinamo la greu. ProgramDDB urmează să treacă la un alt nivel, în dorința de a găsi resursele necesare pentru un club al suporterilor. Duminică acesta, 21 noiembrie, la ora 16:00, te invităm să urmărești live lansarea proiectului DinamoWin, pe pagina oficială FC DINAMO BUCUREȘTI. Link-ul transmisiei va fi distribuit pe toate paginile și canalele noastre de comunicare.
DinamoWin este primul marketplace din România dedicat unei echipe de fotbal. O cale eficientă prin care toți suporterii dinamoviști vor putea susține clubul, de fiecare dată când fac cumpărături. Vorbim despre aceleași produse pe care le cumpărăm zi de zi și despre aceleași prețuri, DOAR CĂ prin DinamoWin, 50% din comisionul încasat de marketplace VA MERGE CĂTRE DINAMO. Electrocasnice, componente IT, electronice, articole de îngrijire personală, articole sportive, produse alimentare, cărți, produse pentru casă și grădină, petshop, accesorii și articole auto, jucării, articole pentru copii și multe alte produse.
Toate cumpărăturile noastre, din orice colț al țării, vor contribui substanțial la bugetul lui Dinamo. Duminică vei afla cum funcționează această platformă și cum vă puteți înscrie. Pune-ți alarma să sune și nu lipsi de la lansare! Până atunci, hai să ajutăm clubul cu câteva bilete virtuale.
– Comunicat „Doar Dinamo București”
Fanii echipei „roș-albe” au demonstrat de-a lungul anilor că sunt capabili să țină un club în viață oricât de grea i-ar fi soarta. Numiți de multe ori „cerșetori”, suporterii susțin că iubesc Dinamo și că au o satisfacție enormă atunci când văd că fac parte din procesul prin care clubul încă rezistă.
În toamna lui 2019, oamenii din fotbal ne-au spus: «Dinamo mai are de trăit câteva luni». În martie trebuie să plătiți o mulțime de datorii ca să luați licența. «Va fi imposibil!». Suntem în noiembrie 2021 și Dinamo este încă aici. N-o duce bine deloc, dar încă este în viață, pentru că fiecare leu care a fost sacrificat de suporteri s-a transformat în aerul care a făcut ca Dinamo să meargă mai departe.
În 2020 am reușit să luăm licența. Eram doar noi, suporterii. Atât. În 2021 am luat iarăși licența. Peste 90% din bani au venit de la suporteri. Fiecare zi de meci pe care o mai trăim cu emoție este un câștig. Fiecare săptămână în care Dinamo încă mai este reprezintă o săptămână câștigată. 10 lei pe care îi dăm pe bilete înseamnă existența lui Dinamo!
Clubul ăsta pe care îl iubim și nu-l lăsăm să moară merită toată strădania noastră. Merită chiar și rușinea de a fi numiți ”cerșetori” în multe din comentarii. Pentru că nu putem altfel, pentru că fără Dinamo nu putem”, a fost comunicatul PCH Dinamo.