Campioana României a izbutit să o învingă pe Wisla Plock într-un duel extrem de important din etapa a 7-a a grupelor Champions League.
A fost 32-27 pentru „buldogi”, exact acelaşi rezultat pe care l-au înregistrat şi cu FC Porto, la precedenta victorie pe teren propriu din această fază a competiţiei. Este în total al treilea succes pentru dinamovişti. Care au mai luat maximum de puncte şi după deplasarea cu RK Zagreb.
Graţie acestei victorii, roş-albii şi-au consolidat poziţia a 5-a în clasamentul intermediar. Au 7 puncte, la o distanţă de 4 lungimi de penultimul loc, ce nu mai asigură calificarea în play-off. Trupa pregătită de Xavi Pascual a fost condusă doar în startul meciului când oaspeţii au marcat primul gol al întâlnirii.
Dinamo a avut un gol avantaj la pauză, 15-14 şi s-a desprins decisiv pe final. Atunci a marcat de patru ori consecutiv în momentul când diferenţa de pe tabelă era doar două goluri în favoarea formaţiei noastre.
Kukic a fost cel mai marcator al lui Dinamo cu şapte goluri trecute în contul său dintre cele 32 reuşite de echipa sa. L-a secondat Negru, autor a 6 goluri şi Shebib cu 5. De la învinşi a ieşit în faţă Lucin, marcator a 8 goluri în acest duel. După acest insucces, polonezii sunt exact în urma dinamoviştilor. Ei au cu două puncte mai puţin, în bătălia pentru continuarea parcursului european pe care o duc inclusiv cu echipa campioană a României. În aceeaşi etapă a 7-a a fazei grupelor Champions League s-au înregistrat următoarele rezultate:
Paris Saint Germain – GOG Handbold 41-36
Telekom Veszprem – RK Zagreb 32-28
SC Magdeburg – FC Porto 41-36
Etapa următoare a grupei A programează săptămâna viitoare meciurile retur ale confruntărilor de astăzi. Aşa încât, dinamoviştii merg în Polonia pentru revanşa cu Wisla Plock. La ultima confruntare directă de pe terenul leşilor, meicul s-a terminat la egalitate, 26-26. Partida s-a jucat în urmă cu 3 ani, tot în Champions League. La sfârşitul meciurilor din grupă, primele două clasate vor ajunge direct în faza sferturilor de finală, iar echipele clasate pe poziţiile 3-6 vor disputa meciuri de play-off pentru calificarea între primele 8 formaţii ale Europei.
E posibil însă ca în cazul în care va ajunge la baraj, Dinamo să nu îl mai aibă pe bancă pe Xavi Pascual. PSG îl curtează pe spaniolul care a câştigat în trecut trofeul cu FC Barcelona.
”Revoluție la Paris Saint-Germain. Pentru a-l înlocui pe Raul Gonzalez, clubul deja a pus ochii pe compatriotul acestuia, Xavi Pascual, fostul antrenor de la Barca care acum lucrează la Dinamo București”, susţin cei de la L`Equipe.