Dinamo ia tot! Ce planuri mai au ”Câinii” pentru a-și definitiva lotul
Dinamo a perfectat şase transferuri în această perioadă de mercato, dar oficialii formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare promit că noi achiziţii vor sosi, în curând, în lotul lui Ovidiu Burcă. Vlad Iacob, administratorul special al „câinilor roşii”, recunoaşte că există tratative cu mai mulţi jucători, dar a refuzat să dea nume.
Reprezentantul trupei din Ştefan cel Mare s-a limitat să răspundă că există negocieri în curs cu mai mulţi jucători din străinătate. Un fotbalist român se află, de asemenea, pe lista priorităţilor pentru Dinamo.
Suntem în discuţii pentru câţiva jucători. Există şi un jucător român şi jucători străini cu care discutăm”, a confirmat Iacob, la Digi Sport.
Urmează să se semneze contractul şi cu Ciobotaru
Hakim Abdallah, Golubovic, Cristian Costin, Goncalo Gregorio, Josue Homawoo şi Dennis Politic sunt noutăţile de până acum ale alb-roşiilor. Tânărul fundaş lateral, Kevin Ciubotaru, s-a antrenat, timp de mai multe zile, alături de lotul „câinilor” şi există o şansă mare să se semneze un contract şi cu acesta.
Cătălin Alexandru, moderator al emisiunii Dinamo 7/9, difuzată în fiecare joi pe PlaySport.ro, de la ora 19.00, a transmis că discuţiile cu Ciobotaru se află în faze avansate.
Are un fizic impresionant pentru un fundaş lateral. L-am văzut şi în tribună, la meciul cu CSU Craiova. S-a aşezat aproape de locul în care stăteam eu”, a declarat Cătălin Alexandru.
Nu este, deocamdată, clar dacă Vlad Iacob se referea la Kevin Ciubotaru atunci când a anunţat că Dinamo vrea să semneze cu un jucător român sau dacă există discuţii şi cu un alt fotbalist din ţară.
Politic are probleme cu cartea verde
Abdallah şi Golubovic au fost singurii jucători nou-sosiţi care au prins garnitura de start a lui Burcă, de la întâlnirea cu CSU Craiova. Gregorio şi Costin au fost aruncaţi în luptă, pe parcursul reprizei secunde. Dennis Politic a rămas în afara lotului, după ce cartea verde a acestuia nu a sosit la timp.
Există speranţe că totul se va rezolva până la ora derby-ului cu FCSB, de sâmbătă, iar Politic îşi va putea face atunci debutul pentru „câinii roşii”.