Dinamo vine după una din cele mai grele săptămâni, din istoria clubului. Înfrângerea rușinoasă cu Clinceni a declanșat o furtună în Ștefan cel Mare. Fotbaliștii au încercat să scape de antrenorul Mircea Rednic, acesta i-a amenințat cu plecarea, iar șefii au făcut o ședință de urgență. Rednic a fost confirmat și a primit puteri depline, deși încă nu a bătut pe nimeni de când s-a întors la echipă.
„Câinii” speră ca meciul cu Chindia Târgoviște, programat astăzi de la 20:30, să reprezinte momentul în care echipa își revine. Deși nu va fi deloc ușor, trupa lui Emil Săndoi fiind una dintre ”nucile tari” din Liga 1, o echipă greu de bătut.
Mircea Rednic a primit încredere din partea suporterilor și a conducerii, așa că va continua să ia măsuri dure la nivel de lot. Jucătorii vor trebui să îl impresioneze în aceste ultime meciuri, pentru a rămâne în lotul lui Dinamo.
Iată ce a declarat Mircea Rednic, despre probleme din cadrul clubului:
Îmi asum tot ce fac, nu este o problemă, sunt jucători care nu dau randament, este normal să nu joace. Au fost și probleme de indisciplină, așa că am luat o decizie, vom vedea dacă este cea bună. Suporterii au văzut și ei, sunt jucători de ceva timp și rezultatele sunt aceleași.
Am tot auzit că liderii au probleme cu Rednic. Lideri sunt cei care fac diferența pe teren, altfel eu nu te consider lider. Ei sunt profesioniști, sunt plătiți să joace, nu să facă strategii. Eu le-am dat la toți șanse, dar nu se mai poate.
Fostul fundaș dinamovist Cristi Pulhac, comentând pe seama situației de la Dinamo, a făcut o dezvăluire incredibilă despre nivelul de disperare resimţit în jurul echipei. Pulhac, ajuns la 37 de ani şi retras în ianuarie 2018, acum aproape patru ani, a afirmat că a fost contactat de un fost coechipier de la Dinamo. Acesta i-a propus lui Pulhac să revină pe teren pentru a da o mână de ajutor ”câinilor”.
Azi m-a sunat un fost coleg, nu îi dau numele, şi m-a întrebat ‘ce zici dacă ne antrenăm şi noi vreo două-trei săptpămâni, o lună, crezi că mai prindem 30 de minute?
Poate ajutăm şi noi’. Ar trebui să fie conştienţi că, dacă mai exista echipa sau jucătorii care erau, ei nu ajungeau niciodată”, a declarat Cristi Pulhac.
Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube. c