Dinamo crede în salvarea de la retrogradare, în ciuda situației foarte grele de la echipă. Îndepărtarea lui Mircea Rednic de la echipă a declanșat un adevărat război între fani și conducere. Jucătorii au intrat și ei în gura fanilor, iar poziția în clasament este una teribilă.
Noul antrenor, Flavius Stoican, nu este văzut cu ochi buni de o parte din suporteri și de fostele glorii. Chiar dacă acesta a anunțat că Dinamo se va salva, cu el la conducere, încrederea este la un nivel scăzut în Ștefan cel Mare. Există însă și foști fotbaliști care au încredere în noul tehnician.
Flavius Stoican a moștenit o situație grea, de la Mircea Rednic, iar noul antrenor este conștient că îl așteaptă o misiune foarte grea. Dar cu toate acestea, există multe motive de optimism pentru „câini”. Cel puțin așa crede Crisit Munteanu, fostul portar și Ștefan cel Mare. Cel supranumit „Babicu” a fost surprins de îndepărtarea lui Mircea Rednic, dar consideră bună alegerea lui Stoican.
Eram convins că Mircea Rednic va reuși rezultate bune și va scoate clubul din situația în care se află. Dar uite că socoteala de acasă nu s-a potirvit cu cea din teren. M-a surprins plecarea lui Mircea Rednic, nu mă așteptam, chiar dacă rezultatele nu erau cele dorite. Acum Dinamo are trei antrenori în jumătate de an.
Flavius este un antrenor tânăr, cu entuziasm. Cred că va reuși să evite retrogradarea cu Dinamo, sunt convins. Nu cred că vor retrograda! Am încredere în Stoican, e un antrenor tânăr, un antrenor care arde pe bancă. Îl cunosc, am fost colegi la Dinamo, a declarat Munteanu, pentru sport.ro
Fostul portar a avut cuvinte de încurajare și pentru fotbaliști. Flavius Stoican va avea mult de muncit să reconstruiască lotul, în această iarnă. Munteanu crede că, în ciuda rezultatelor de până acum, Dinamo are argumente să se salveze.
Dinamo are niște jucători pe care nu-i recomandă poziția în clasament. Cu o pregătire bună de iarnă, un echilibru în birourile clubului și liniște în vestiar, cred că Dinamo se va salva. Asta e clar. Nu văd un campionat fără Dinamo, Steaua, Rapid, sunt nume importante. m mai văzut glume pe la televizor că se mărește numărul de echipe doar ca să o scape pe Dinamo. Nu va fi cazul, echipa chiar are valoare, a mai comentat Babicu