Dinamo are antrenor! A semnat contractul și va sta pe bancă la meciul cu UTA!

01 10. 2021, 13:47

S-a terminat telenovela de la Dinamo! Formația din „Ștefan cel Mare” are antrenor! Anunțul oficial a fost făcut de către „câini”. Toată lumea speră ca noul tehnician să salveze situația critică de la club, dat fiind faptul că este vorba despre echipa lui de suflet.

Noul antrenor de la Dinamo. A semnat astăzi

După cum probabil se aștepta toată lumea, Mircea Redinic a semnat un nou contract cu Dinamo. Astfel, „câinii” o să aibă antrenor în meciul contra UTA Arad. Confruntarea are loc sâmbătă, începând cu ora 16:30. Cu alte cuvinte, Rednic o să intre în „pâine” imediat. Fiind vorba despre echipa sa de suflet, cel mai probabil tehnicianul o să se acomodeze extrem de repede.

Mircea Rednic a semnat în această dimineață, la sediul clubului, un contract valabil până la finalul acestei ediții de campionat, cu drept de prelungire pentru încă un sezon competițional”, a declarat administratorul special Iuliu Mureșan, conform paginii oficiale de Facebook a lui Dinamo.

Mircea Rednic a avut cerințe suplimentare

Tehnicianul ar fi trebuit să participe ieri la o ședință cu oficialii clubului Dinamo, însă nu s-a prezentat deoarece a avut noi cerințe. Iuliu Mureșan a dezvăluit joi că analizează noile condiții.

Se pare că Mircea Rednic și Iuliu Mureșan s-au înțeles foarte repede, dar fiind faptul că în jurul orei 11:00 o nouă ședință începea la Dinamo.

Mircea Rednic nu a semnat contractul așa cum trebuia. Trebuia să semneze joi, la 14:00. A mai avut niște solicitări, pe care i le-am acceptat. A condus antrenamentul și a rămas ca vineri dimineață să semneze.

N-a mai venit să semneze la ora 14:00, mi-a dat telefon că sunt niște probleme cu contractul. Dar faptul că a venit la Săftica arată că vrea să semneze.

Mai are nevoie de jucători, ne-am pus de acord asupra posturilor pe care trebuie să mai aducem. Vrem un fundaș dreapta și un atacant. Sunt 3-4 nume pe fiecare post. Am stabilit că Mircea Rednic va alege jucătorii. E normal să fie așa, e un antrenor cu experiență, se pricepe, a dovedit asta”, a declarat Iuliu Mureșan.

Rednic a mai fost la Dinamo, din postura de jucător, în perioada 1983 – 1991. Ulterior, a revenit în „Ștefan cel Mare” ca antrenor între 2006-2007. „Puriul” a mai avut încă trei mandate la Dinamo: 2008 – 2009 (între cele două contracte fiind o perioadă scurtă la Rapid); 2015 – 2016 și 2018 – 2019.