„Dinamita” Rapidului visează la întâlnirea cu Messi și la tricoul României. Interviu exclusiv cu Răzvan Onea

05 04. 2023, 22:47

S-a născut la Paris, dar visează să joace pentru România. Cucerit Rapid de „farmecul vieții” din Giulești, Onea vrea să-i recompenseze pe suporteri cu un trofeu, apoi să-și construiască o carieră importantă în străinătate.

Francez doar cu numele

Părinții i-au ales două nume, Răzvan Philippe. „Phillippe cu ‘ph’ la început și cu ‘p’ dublat la final”, cum atrage atenția chiar tânărul Onea. Secretul se ascunde în orașul unde familia de maramureșeni l-a adus pe lume: Paris. Șederea departe de casă n-a durat mult, După nouă luni de bebelușeală în Franța, Răzvan și părinții săi au ajuns în țară. Pasiunea pentru fotbal a apărut în Baia Mare natală pentru actualul fundaș al Rapidului.

„Mi-a plăcut de mic copil sa joc fotbal, iar când am intrat în clasa a 2-a m-a văzut profesorul de sport și le-a recomandat părinților să mă dea la un club privat. De acolo a început cariera mea”, dezvăluie apărătorul în vârstă de 24 de ani.

Onea a făcut pasi mărunți. A crescut în Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare. apoi a sărit țara pe lungime și a mers la CS Afumati. Aici a fost remarcat de Poli Iași, care i-a dat șansa debutului în fotbalul cu adevărat profesionist. Rapid a plătit 100 000 de euro pentru a-l transfera la începutul anului trecut. Atmosfera din Giulești rămăsese cu el încă de când juca în Liga a 3-a.

„Am avut un meci cu Rapidul în liga a 3-a, era domnul Pancu antrenor și el m-a remarcat, i-a plăcut cum am jucat. A fost o partidă pe vechiul Giulești, a fost un sentiment unic, mă bucur că am apucat să joc și pe acel stadion, acum joc și pe cel nou și e ceva superb. A fost o atmosferă incendiară, chiar dacă era un meci de liga a 3-a și asta m-a impresionat cel mai mult. Cred că orice jucător își dorește să joace într-o asemenea atmosferă, cu asemenea suporteri. Visul meu a devenit realitate, mă bucur că am ajuns la acest club minunat”, spune Onea pentru PlaySport.

Erou contra CFR-ului

Onea le-a intrat la inimă fanilor din Giulești. Publicul l-a primit bine și a aplaudat insistența fotbalistului care își trage pasiunea pentru rolul său din teren din zilele bune ale lui Dani Alves. O accidentare serioasă la un meci cu CFR Cluj l-a trimis pe patul de spital, dar spune că a revenit mai puternic și mai bun. Și-a regăsit locul în echipă și a început din nou să urce. Reușitele nu au întârziat să apară: a marcat, tot contra lui CFR Cluj, primul gol în tricoul Rapidului. apoi i-a centrat decisiv lui Funsho în egalul cu liderul Farul.

„N-am pregătit golul din meciul cu CFR, însă parcă simțeam că o să vina. Am avut nenumărate ocazii pe parcursul campionatului, am lovit și bara, au avut portarii intervenții, am simțit că, la un moment dat, trebuie să sparg gheața. Mă bucur că a fost într-un moment atât de important pentru noi. Totuși, la Cluj, când am intrat pe gazon, am retrăit momentul accidentării din primăvara. A fost un sentiment ciudat. Mă bucur că am reușit să joc bine și să-mi ajut achipa să obțină un punct”, dezvăluie Onea.

Viitorul apropiat al lui Răzvan e legat de Giulești și de tricoul galben al naționalei. Fundașul dreapta așteaptă să joace cu Rapidul în cupele europene și promite că va încerca să-l convingă pe selecționer că e o variantă de încredere pentru Romania. La ultimul Mondial, Onea a ținut cu Argentina lui Messi. Visează să-l aibă ca adversar pe idolul care i-a marcat copilăria.

„Mie îmi place Messi și mă bucur că îl mai putem privi. Dacă l-aș avea adversar, sigur ar fi un meci foarte, foarte greu. Îmi place mult Barcelona, am crescut cu Messi jucând acolo și Barca este echipa mea preferată”, încheie fotbalistul.