Diana Munteanu a trăit o frumoasă poveste de dragoste împreună cu Claudiu Niculescu, dar relația lor nu a trecut testul timpului. S-au împlinit deja zece ani de când cei doi au divorțat, iar vedeta de televiziune a spus în ce relații este acum cu antrenorul echipei Politehnica Iași din Liga II.
Diana Munteanu și Claudiu Niculescu au fost căsătoriti timp de 7 ani, din 2007 până în 2014. De atunci însă, niciunul nu s-a recăsătorit și nici nu au făcut vâlvă cu vreo nouă relație, ținându-și la adăpost viața personală.
Prezentatoarea tv are un copil din relația cu antrenorul de fotbal. Vedeta a trecut peste divorțul dureros și a rămas în relații bune cu tatăl băiatului ei, după cum a spus în cel mai recent interviu pe care l-a acordat pentru presa centrală.
După divorțul din toamna anului 2014, băiatul lui Claudiu Niculescu a rămas în grija Dianei Munteanu. Vedeta de televiziune s-a chinuit singură să-și crească fiul și nu s-a plâns niciodată de greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului.
„Nu-mi place să-mi plâng de milă, să mă văicăresc. Cu ce te ajută? Eu nu înțeleg oamenii care se plâng. (…) Sunt niște lucruri pe care le-am luat atât de normal și de firesc, le-am privit exact așa cum au venit și cred că de-asta le-am parcurs ușor.
Niciodată nu zic: «Aoleu, ce mă fac?». Merg mai departe. (…) N-am avut niciodată momentul ca să am nevoie să mă remontez, nu știu cum e. Le iau așa cum vin și le fac ca atare.”, a declarat Diana Munteanu conform publicației unica.ro.
Minunat, ca întotdeauna (n.red.: colaborează cu Claudiu Niculescu în creșterea lui David). Așa mi se pare și firesc să fie. Lucrurile nu se vor schimba niciodată în planul acesta. E perfect și așa trebuie să fie, așa consider.”, a mai spus prezentatoarea tv la Fresh by Unica.