Victor Pițurcă (67 de ani) e nervos după ce FCSB va reveni în Ghencea.
E oficial! FCSB va juca în Ghencea. CSA Steaua a anunțat că Ministerul Apărării a aprobat propunerea ca echipa lui Becali să joace pe arena din subordinea sa.
CSA Steaua a dat un comunicat în care a anunțat decizia MApN.
„Solicitarea echipei SC FC FCSB SA de punere la dispoziție a stadionului „Steaua”, pentru disputarea partidei FCSB-Dinamo 1948, din 22.07.2023, a fost aprobată la nivelul conducerii Ministerului Apărării Naționale, instituția care este administratorul stadionului”, se arată în comunicatul CSA.
Pițurcă, antrenorul care are în palmares un singur titlu câștigat cu Steaua, actuala FCSB, în sezonul 2000-2001, nu este de acord cu revenirea grupării din Liga 1 în Ghencea.
FCSB a primit acceptul de a evolua pe noul Stadion Steaua, astfel că Derby de România, FCSB – Dinamo, programat în etapa a doua din Superliga, sâmbătă, 22 iulie 2023, de la 21:30, Live pe playsport.ro, se va juca pe arena care a costat aproximativ 100 de milioane cu euro.
Fostul selecționer, acum liber de contract, care este de partea proiectului inițiat de MApN, nu este de acord cu cea mai recentă decizie.
”Cum se întâmplă în România de obicei…. Eu știu că este o lege. Dacă există litigiu, nu ai voie să joci pe stadionul uneia dintre societățile cu care ești în litigiu.
Sunt de acord ca orice club care își dorește să joace pe un alt stadion al unei alte echipe să se înțeleagă și să facă un contract în sensul ăsta și să se poată juca. Însă când tu, FC FCSB, ești în instanță de ani cu clubul Steaua, nu știu de ce vrei să vii în casa unor oameni care nu te doresc. Nu știu ce vrei să demonstrezi”, a spus Pițurcă, pentru sport.ro.
Pițurcă, cel care pe vremuri i-a fost un foarte bun prieten crede că Gigi Becali (65 de ani) nu și-a dorit ca FCSB să joace în Ghencea, dar că a fost influențat de către cei din anturajul său.
Mai mult, Pițurcă spune că decizia este una politică și că cei din MApN ar fi fost obligați să accepte acest lucru.
”Nu cred eu că George Becali își dorește el neapărat să joace pe acest stadion. Eu cred că lui i se spune să facă lucrul ăsta și el încearcă să îl facă.
Acest lucru înseamnă dezbinare, război, certuri și o atmosferă foarte ostilă când vii pe stadionul Steaua. Stadionul a fost al Ministerului Apărării Naționale și așa ar trebui să rămână tot timpul. Eu așa cred.
Am jucat pentru această echipă tot timpul, de când a fost înființată. Nu înțeleg de ce atâta răutate din partea unora că există această echipă în continuare.
Nu văd ca pe un lucru bun ce se întâmplă acum. S-a luat hotărâre politică. Eu cred că Ministerul Apărării Naționale a fost obligat să accepte acest lucru. Iar mai departe, a obligat clubul Steaua ca FCSB să joace pe stadion”, a spus Victor Pițurcă, potrivit sportro.