CFR Cluj a rămas fără antrenor chiar înainte de marele derby cu FCSB. Marius Șumudică a semnat, până la urmă rezilierea contractului cu gruparea feroviară. Dan Petrescu va fi viitorul antrenor, dar asta se va întâmpla de abia de luni. „Bursucul” ar fi stat pe bancă și în această seară, dar cum lucrurile nu s-au mișcat repede, antrenorul nu va putea prelua echipa decât de luni.
Astfel, campionii se vor prezenta fără un tehnician, chiar în fața omului care a adus titlul în Gruia, sezonul trecut. Edi Iordănescu și FCSB vor încerca să profite de situația grea în care se află liderul din Liga 1.
Oficialii campioanei speră ca fotbaliștii CFR-ului să dea dovadă de orgoliu și să joace bine, diseară, cu principala rivală din Liga 1. Mai mult ca sigur, pe bancă, pentru acest meci, va sta Vergili Andronache. Antrenorul interimar este unul apreciat de fotbaliști și cunoaște echipa. Este posibil ca tactica să fi fost stabilită deja de Dan Petrescu, cel care va prelua frâiele de săptămâna viitoare.
Marius Șumudică s-a despărțit în mod oficial de CFR Cluj în cursul zilei de sâmbătă. Antrenorul trebuie să primească aproape 300.000 de euro. Această sumă reprezintă salariile restante şi prima de reziliere prevăzută în contract. Înainte de a pleca de la Cluj, Șumudică le-a transmis colaboratorilor din stafful tehnic că nu va mai sta nicio secundă acolo, după modul în care a fost tratat de CFR. Reamintim că vineri, antrenorul a trecut prin scene șocante. Oficialii de la CFR Cluj nu i-au permis lui Șumi să intre în bază pentru a conduce antrenamentul.
Dan Petrescu preia o echipă în tensiune, dar care este calificată în grupele Conference League și pe primul loc în Liga 1. Playsport a avut detaliile noului contract al lui Dan Petrescu la Cluj și modul în care s-au desfășurat negocierile. Dornic să pregătească din nou o echipă care se bate la titlu Dan Petrescu i-a transmis lui Varga că acceptă propunerea venită și nu dorește să se axeze pe bonusuri și salarii. „Bursucul” va avea un salariu cu 50% mai mic față de cât avea când pleca.
Dar asta nu înseamnă că patronul Neluțu Varga nu va trebui să investească. Antrenorul așteaptă mai mulți jucători să fie transferați de urgență