Destinație-surpriză pentru Jose Mourinho. Echipa din Italia care-l vrea pe bancă, după demiterea de la Roma

22 01. 2024, 09:13

Jose Mourinho are șanse mari să fie antrenorul unei alte echipe din Italia după ce a fost demis de la AS Roma, chiar dacă informațiile din ultimele zile arătau că este dorit în Arabia Saudită de Al-Shabab.

Jurnaliștii au aflat că impresarul portughezului a negociat deja cu Aurelio de Laurentiis, patronul lui Napoli, campioana Italiei.

Posibilă întâlnire Mourinho – Aurelio de Laurentiis

Jose Mourinho se va întâlni cu președintele campioanei Italiei peste două sau trei zile, susțin ziariștii de la Sunday Times. Mai mult, aceștia susțin că  „The Special One” vrea să rămână în Italia și că va asista la o partidă, dar jurnaliștii englezi nu au putut să precizeze care va fi aceasta.

Următoarea partidă a lui Napoli va avea loc astăzi, când va juca cu Inter Milano în Supercupa Italiei. Sunt șanse mari ca negocierile finale să se poarte chiar în această seară.

Mourinho a fost demis de la AS Roma după două sezoane și jumătate, în timp ce campioana Italiei deja a schimbat un antrenor în actualul sezon, când l-a numit în locul lui Rudi Garcia pe Walter Mazzarri, care are contract până la finele actualului sezon.

În același timp, sunt informații care arată că formația saudită Al Shabab, care ocupă locul 11, cu 21 de puncte, vrea să-i ofere lui „The Special One” un salariu foarte mare, de 50 de milioane de euro pe sezon.

Ce echipe a antrenat „The Special One”

Cunoscut sub numele de „The Special One”, Jose Mourinho a câștigat 26 de trofee ca antrenor, ultimul dintre acestea fiind Conference League cu AS Roma în sezonul 2021-2022.

AS Roma este a noua echipă la care tehnicianul portughez, în vârstă de 60 de ani, a ocupat poziția de antrenor principal. Prima a fost Benfica Lisabona, în 2000. Apoi, au urmat Leiria, FC Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid, Chelsea, Manchester United și Tottenham.