Despre șocul secolului

Victoria Stelei în noaptea de 7 mai 1986 a fost un șoc mai mare decât veacul în care s-a produs, nici el lipsit de artificii, emoții și senzații tari. Sunt 35 de ani de atunci și e tot mai clar că un meci de fotbal s-a transformat,într-o perioadă pe care am controlat-o pentru că am trăit-o, într-un mit.

Iar ce e încă și mai tulburător e că nici astăzi mitul nu e explicabil în datele lui omenești. Ce a dus la gândirea în acțiune a lui Duckadam din acele momente în care singurul lui sprijin a fost linia porții, ce l-a determinat pe Lăcătuș să tragă așa cum a tras, de unde a găsit Balint calmul cu care a ales “în dreapta portarului”, toate aceste secvențe de meci au devenit povești care au părăsit logica realității. Ca și desenul tactic stăpânit de Emerich Jenei, ca și mereu inexplicabila apariție a numărului 13 în teren, antrenor secund și jucător, o dublă legitimare în fața destinului care, probabil, a hotărât să facă din Iordănescu omul deplin al fotbalului românesc.

Ce ar mai putea fi spus astăzi și încă nu s-a amintit în 35 de ani? Că nimeni nu a uitat ce s-a întâmplat și că nimeni nu crede că se va mai întâmpla, aici începe și tot aici se încheie toată povestea, ca un cerc care păstrează în interiorul ariei sale explicația și nu permite ca ea să se mai poată repeta. Ea, povestea.

De fapt, nimic nu se termină aici și nici nu se va termina vreodată. Din moment ce strigătul lui Coca Cozma Teoharie încă se mai aude, e tot mai probabil ca expresia “Suntem finaliști! Am câștigat Cupa! Cupa Campioniloooor!” să devină o marcă înregistrată a unei permanente discuții cu istoria. Ce s-a petrecut atunci pe Estadio Ramon Sánchez Pizjuan e o mărturie a unui fotbal extraterestru dintr-o țară care nu mai e capabilă să se ridice de la sol, dar care se revoltă tocmai având aceste dovezi ale mitului sfâșiat de trecerea anilor, de îndepărtarea de masa bogaților ori de propriile noastre emoții. Astăzi avem puterea să analizăm cu luciditate o noapte care nu are nevoie decât de păstrarea sentimentelor. Lucizi au fost ei, atunci. Noi, acum, trebuie să fim doar sentimentali, într-o lume care ne-a luat acest drept.

Gigantul Emeric Ienei a trecut prin momente dificile, dar s-a recuperat încă o dată. Detaliile…

Gigantul Ienei, aproape de echipa care promite să devină o forță pentru Liga 1: „Vă…

Steaua a bătut Barcelona, în Spania, în finala Cupei Campionilor Europeni, Barcelona la care jucaseră Cruijff și Maradona, cei mai mari din toate timpurile, și la care urmau să joace Xavi, Iniesta și Messi, cei mai buni din toate timpurile.

Între ei, Steaua a venit la chemarea destinului cu cea mai bună echipă a anilor care au fost, care sunt și care vor fi. A rezistat și a învins. O echipă. Un destin. Un timp.

Șocul secolului în fotbal? Da. Pentru că acum, la 35 de ani distanță, uimirea depășește în intensitate luciditatea. Cum de a fost posibil?
E de ajuns că a fost! Viitorul fotbalului nostru stă exact în faptele trecutului. Ele nu vor mai putea fi repetate, desigur, dar lumea nouă care a izgonit-o pe cea veche nu a putut să ne ia amintirea că am fost acolo.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Belodedici a intrat acum în direct la un post de televiziune și a mărturisit că, în autocar, în drum spre stadion, prin Sevilla, văzând marea de suporteri ai Barcelonei, toți în roșu și albastru, le-a spus celorlalți să-și închipuie că sunt suporteri ai Stelei și că, iată, nu sunt singuri în tot ce va urma să se întâmple. Iluzia a funcționat. Pentru că dincolo de iluzie, necesară și ea, dincolo de credință, obligatorie, au stat faptele. Ele au produs șocul secolului. Omenește vorbind, Belodedici nu s-a înșelat atunci, în autocar. În noaptea aceea culorile au contat doar până la intrarea în jocul cu soarta. Și a fost 2-0 pentru Steaua, după prelungiri și executarea loviturilor de departajare dintre lumea lor și lumea noastră.