Clubul parizian a devenit un fel de magazie de vedete, din care lipsesc cu desăvârșire trofeele importante și măreția. După uscarea instantanee a fluviului de lacrimi de pe obrajii săi, Leuțul a plecat la Paris. Să se prezinte în fața emirilor, să-l măsoare, să-l cântărească, în fine, să semneze. Și să pună punct zilelor de nebunie planetară în care naivii care-l cred încă pe Messi mai mare decât Maradona (niciodată, NICIODATĂ, NI-CIO-DA-TĂ!, să fie clar!!!!) au suspinat în cantități industriale și au trăit dileme existențiale, cea mai mare fiind aceea dacă de-acum încolo vor mai ține cu Barcelona. Probabil că nu vor mai ține!
Așadar, bonjour Paris! Orașul lumină, Tour Eifel, Arcul de Triumf, Poate și un pic de Moulin Rouge. Notre Dame și Sacre Coeur mai la vale, deși ultima e pe deal. Și pînă la ea, dacă vrei să mergi pe jos, treci prin Montmartre, unde pe sradă sunt mai multe șevalete decât cârciumi, ceea ce trebuie să fie tare plictisitor. Messi a ajuns la Paris, să întregească cea mai tare, cea mai bună, cea mai bogată, cea mai fastuoasă echipă din lume. Paris Saint Germain! O să vedem că nu prea e așa!
Adjuncții lui Lille
Până să beneficieze de imperiala ologramă a Leuțului, PSG avea o cotă de 917 milioane de euro pe Transfermarkt. Puțin, față de un alt falafel arăbesc, Manchester City, care sărise miliardul, având 1,06 ”billion”, cum le place engleziților să se exprime. Amîndouă șaormele cu maioneză de aur, atât PSG, cât și City, au pierdut ultimele două finale de Champions League. Prima cu Bayern, a doua cu Chelsea. În plus, gomoșii parizieni n-au reușit să câștige nici campionatul intern (cel mai subțire dintre cele așezate de specialiști în ”Big Five”) în fața peizanilor de la Lille, o garnitură provincială, cu un atacant turc stafidit și cu o grămadă de veleitari care nu vor intra niciodată în atenția PSG-ului. Bașca, niște ani mai înainte, și Monaco le suflase un titlu.
Are, slavă Domnului, are destule! În primul rând are bani și aduce mari fotbaliști pe bandă rulantă. Doar vara asta, înainte de Messi, au venit Donnarumma, Hakimi, Sergio Ramos, Wijnaldum. Toți, cam din aceleași motive ca și micuțul catalan de Pampas. Lefurile lor la cluburile de proveniență dădeau peste cap bugetele socetăților. La Paris nu clatină bugetul, e bănet destul. Ca să conchidem, PSG are lot, are antrenor, dar îi lipsesc altele, insesizabile pentru mulți băgători de seamă din peisaj.
N-are pedigree, n-are ștaif, n-are măreție, n-are grandoare, n-are clasă. N-are acel sânge albastru al fotbalului pe care-l au o grămadă de cluburi cu cote de Transfermarkt mult mai mici. Champions League e un fel de Gentleman`s Club unde ți se cere nu doar să ai buzunarele pline. Chiar dacă te porți frumos, te afectează lipsa unui arbore genealogic care să te recomande. Acesta nu se dobândește într-o vară prin aducerea lui Messi și a altor câteva superstaruri cu probleme contractuale sau sentimentale la cluburile de unde au venit. Asta se câștigă în ani, în decenii, chiar într-un veac.
Dacă ar fi să ne luăm după bugete, viitoarea ediție a Ligii Campionilor ar trebui să se îndrepte către o finală PSG-City. E meciul în timpul căruia aș vedea un film de aventuri, aș asculta un concert sau pur și simplu aș dormi. Ar fi finala fotbalului fals, furajat peste măsură, lipsit de esența lui inițiatică. Două oaze care se încaieră pentru bani. Să sperăm că îngerul păzitor al fotbalului ne va fi feri de una ca asta!