În „Groapă” e prea multă liniște pentru așa multe orgolii. Și parcă, încă, se mai aude, din sala Dinamo, pe sub olane, acel ecou furios dintr-un final de iulie: „Rapid nu moare! Rapid nu moare!”. Atunci s-a jucat, cu adevărat, ultimul Dinamo- Rapid. Un meci demonstrativ între glorii, un strop de solidaritate într-un lung fluviu de rivalitate.
„Câinii” au renunțat pentru o clipă la aroganța lor istorică și au spus, cu un cavalerism de gherilă: „Capul sus, rapidiștilor!”
„… Steagul jos nu-l vom lăsa, zi și noapte, pentru Rapid, noi vom cânta…”.
Apoi Rapid a murit. Și a înviat printr-un lung strigăt rostit din Liga 4. „Ahoe!”. Azi e din nou la masa derby-ului, în timp ce Dinamo stă în furtună, din nou sub umbrela insolvenței, în așteptare de vreme bună.
„… Și soarele va răsări și norii se vor risipi și „câinii” se vor aduna…”.
În „Ștefan cel Mare” se joacă fără galerii. Un derby într-o atmosferă de mausoleu. Fără coregrafiile „câinilor” și fără tobele giuleștenilor, afișul nu e complet și seara nu poate fi de frac. Din cauză că, de normalitate, încă ne mai desparte ciupitura unui ac.
„Câinii” încep furibund. Dragoș Grigore are nostalgii, pasează aberant în propria jumătate, Răuță interceptează, scapă spre poartă și se zgârcește. Vrea golul pentru el, când ar fi putut fi decorat prin altruismul unui assist. Moldovan blochează și Rapid scapă. Imediat, Torje pătrunde în careu prin zonă laterală, șutează cu fruntea în pământ, puternic și pe centru, fix în blocajul ferm al mănușilor. Derby-ul nu are cântec, fum, blestem. Dar are ritm. Tot Dinamo e purtată de pretenții și Espinosa, la debutul său în alb și roșu, cere penalty după ce Săpunaru își lasă amprentele pe pieptul său. Feșnic nu dă nimic. În derby-uri se cade mai greu, dar Espinosa nu are de unde să știe. Torje zburdă în flanc, forțează prin orice șarjă, iar după ce își prepară un șut printr-o preluare la gheată, trage fără vlagă de pe loc. De data asta, Grigore e providenția și, făcut clătită de mijlocașul lui Dinamo, respinge în corner.
„Câinii” sunt mai determinați, jocul Rapidului are comorbidități. O lungă așteptare în apărare, cornerele fiind singurul amănunt ofensiv pentru echipa mai bine clasată. Târziu, pe final de repriză, Stahl depune o mostră de curaj, se debarasează cu fente scurte printre doi fundași adverși perplecși și, scăpat ochi în ochi cu Iliev, trage fără să se informeze. Bulgarul devine țintă, colțul lung, infinită oază de inspirație, clipește în ciuda silfidului rapidist. Ultima ocazie aparține tot gazdelor. „Piticul” lui Dinamo învăluie, Sorescu întinde balonul, centrarea ajunge la Itu, iar acesta transmite cu un șut de fotbalist împrumutat. E pauză, Rednic l-a pierdut pe Răuță, mijlocașul s-a prăbușit pe teren acuzând probleme respiratorii și a fost luat cu ambulanța. În locul său intră Matei. Etern decar, mereu speranță.
Miță Iosif nu are replică și tot Dinamo se întoarce mai curajoasă pe teren. O acțiune frumos schițată în același flanc drept, în deranjul rapidist, Sorescu centrează perfect pentru voleul lui Itu, dar tânărul dinamovist trage în blocajul eroic al lui Bellu Iordache. Avea să fie șoapta deschiderii de scor. La următorul asalt, taifunul Torje cadrează un șiret ferm în tavanul porții. Și trebuie menționat, din nou, Sorescu. După ce a cedat banderola pe mâna marcatorului, i-a așternut și balonul de gol.
Și Rapid trebuie să renască în derby din același nimic din care s-a ridicat din faliment. Se schimbă secvențele tactice. Gazdele se retrag, feroviarii împing, timid, spre poarta lui Iliev. E nada lui Rednic. Pe contră, Măgureanu ratează desprinderea. Iosif renunță la glezna lui Sefer și speră, mai mult, de la sclipirea lui Carnat. Rapidul mai are de 20 de minute speranță, însă primește oxigen de la Moldovan. Același Torje închide o acțiune incisivă cu un șut parșiv, anulat de reflexul portarului vișiniu. „Puriul” trage draperia și își ordonă echipa pe două linii. Giuleștiul se exprimă greu și speră să-i cadă, din frământările unei faze fixe, o egalare total nemeritată ținând cont de zgomotul din teren.
De la tribuna a doua se aud fragmente de galerie. „Di-na-mo, Di-na-mo”. „Câinii” își frământă speranțele pentru un succes pe cât de așteptat, pe atât de meritat. Însă blestemul prelungirilor și geniul lui Carnat le demolează, din nou, dreptul la victorie. Cu chef de fotbal după ce aproape un an s-a jucat singur, la perete, Alexandru Ioniță, jucătorul trimis în teren de Iosif, croșeteză cu stil un balon agățat de la Torje, apoi trimite la Carnat, cel care mângâie mingea la vinclu cu farmecul unui interior șlefuit. Miță, deși fricos un meci întreg, e sniper la schimbări.