Dennis Man strălucește din nou. Diamantul lui Gigi Becali și-a recăpătat dorința de a fi un star la Parma

Moldoveanu Camelia 26.02.2022, 21:11
Dennis Man strălucește din nou. Diamantul lui Gigi Becali și-a recăpătat dorința de a fi un star la Parma

Parma a învins cu 4-0 în meciul contra Spal, iar Dennis Man a fost omul meciului. Se pare că diamantul lui Gigi Becali și-a recăpătat strălucirea și i-a impresionat pe italieni. Etapa cu numărul 26 din Seria B s-a încheiat cu nota maximă pentru român.

Dennis Man, lăudat de italieni. Omul meciului contra Spal

Gigi Becali l-a vândut în anul 2021 pe Dennis Man la Parma. De menționat este faptul că atacantul deține până în acest moment titlul de cel mai scump fotbalist român transferat din Liga 1. La acea vreme, formația din Italia se afla în Seria A, însă a retrogradat la finalul sezonului. Cu toate că cei de la Parma și-au propus să revină în prima ligă, prestațiile nu au fost pe măsura dorinței.

După ce a fost accidentat și a suferit de Covid-19, Dennis Man pare să-și recapete strălucirea. Aceasta a avut o acțiune remarcabilă personală înainte ca scorul să fie deschis în partida contra Spal. Mai spoi, Dennis Man a avut și un assist pentru golul de 3-0. Marcatorii au fost: Gennaro Tutino (27′), Adrian Bernabe (33′), Franco Vazquez (62′) și Adrian Benedyczak (68’).

Cu toate că nu a înscris, Dennis Man a fost notat cu 8 de către jurnaliștii italieni. Astfel, diamantul lui Gigi Becali a fost cel mai bun jucător din teren. Titular pentru Parma, Man s-a integrat perfect în sistemul 3-4-1-2 folosit de echipa sa.

Nu a înscris, dar forma lui este sclipitoare. A făcut faza de la golul de 1-0 și a oferit un assist pentru golul de 3-0. A fost un factor decisiv în banda stângă. Cel mai bun jucător de pe teren”, a scris tuttomercatoweb.com.

Vorbe mari din partea lui Giuseppe Iachini

În cadrul conferinței de presă premergătoare duelului Parma – Spal, din runda cu numărul 26 a Serie B, Giuseppe Iachini a fost întrebat din nou de reporteri despre situația lui Dennis Man. Românul se află pe o pantă ascendentă și vine după o premieră în acest sezon: pentru prima oară a jucat din postura de titular trei meciuri consecutive în campionat. Mai mult, Dennis Man le-a dat peste nas italienilor în aceste trei dueluri și a practicat un joc remarcabil.

Astfel, jurnaliștii au fost curioși să afle cum a reușit Giuseppe Iachini să readucă în prim-plan un fotbalist talentat, dar care părea să nu mai aibă nicio șansă de a confirma la Parma.

Man este un jucător despre care eu mi-am pus întrebări din primul moment. Nu a jucat, în ciuda calităților pe care le are, iar eu mi-am pus întrebări. Am lucrat cu el și în alte direcții și am observat că se chinuia. Am încercat să mă gândesc la el și în funcție de caracteristicile echipei noastre. La început se ciocnea de multe ori de caracteristicile lui Vasquez în sistemul nostru, dar acum creăm foarte mult.

(…)

Acesta este Man! Am încercat să batem coardele potrivite pentru ca el să își poată schimba cariera și să devină mai important decât poate crede. Așa s-a întâmplat și cu Theo Hernandez la Milano când era atacant, așa i s-a întâmplat și lui Cuadrado la Juventus când era extremă.

E greu să găsești un jucător ca Dennis Man la nivel internațional, în acest rol. Stângaci, cu caracteristicile lui. Va avea marje ample, se îmbunătățește pe faza ofensivă și defensivă”, a concluzionat Giuseppe Iachini.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622