Dennis Man e gata să semneze și vrea un salariu uriaș. Cât ar urma să câștige

Sorin Secli 05.04.2024, 15:21
Dennis Man e gata să semneze și vrea un salariu uriaș. Cât ar urma să câștige

În urma performanțelor impresionante din acest sezon, Dennis Man a devenit unul dintre cei mai bine cotați jucători din Serie B.

Dennis Man se află în discuții avansate pentru semnarea unui nou contract cu Parma. Chiar dacă nu a mai strălugit în jocul contra lui Catanzaro, pierdut de Parma cu 2-0, Man continuă să fie în centrul atenției.

Dennis Man, care a marcat 11 goluri și a oferit 5 pase decisive în acest sezon, este văzut acum ca unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. Cu performanțe care depășesc cu mult realizările sale din sezoanele anterioare, Man este hotărât să obțină un nou contract care să reflecte impactul său asupra echipei.

Conform celor de la Parma Today, negocierile pentru un nou contract sunt în curs, iar Man vizează o majorare semnificativă a salariului. Cu un contract care ajunge în prezent la 1,2 milioane de euro pe an, Man își dorește să ajungă cu următorul acord măcar la două milioane pe sezon.

Se pare că discuțiile se axează şi pe prelungirea contractului cu unul sau chiar doi ani, iar, cel mai probabil, semnarea acordului va fi posibilă la finalul sezonului. Tratativele vin într-un moment foarte important pentru Man, chiar înaintea Campionatului European din Germania, unde Man va fi cu siguranță convocat.

De soarta lui Man s-au interesat de curând cluburi de top din Italia, precum Inter și AS Roma. Chiar și Gigi Becali a speculat că Man ar putea fi transferat în vară pentru o sumă impresionantă de 25 de milioane de euro. În prezent, Parma se află pe primul loc în Serie B, cu 64 de puncte, iar următorul meci îi va disputa în fața celor de la Sudtirol, în deplasare.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622