Dennis Man are și admiratori în Italia după începutul slab de sezon. Echipa la care activează cel mai scump transfer din istoria Ligii 1 este în mare pericol. Parma nu a câștigat nici în ultima etapă și retrogradarea este tot mai aproape. Echipa lui Roberto D’Aversa nu mai găsește drumul spre victorie. Iar atacantul adus pentru 13 milioane de euro de la FCSB încă nu a arătat mare lucru.
Chiar și așa un om important din istoria clubului italian este convins că Parma are pe mână un mare talent iar pe termen lung investiția va da roade.
Venit în această iarnă, Dennis Man încă nu a reușit să se impună în primul „11” la Parma. Fotbalistul a apărut de 5 ori în echipă, din postura de rezervă. Atacantul încă nu a reușit ceva notabil, dar se pare că tot a lăsat o impresie pozitivă. Cel puțin pentru Luigi Apolloni, fost mare jucător al grupării italiene. Acesta a câștigat Cupa UEFA cu Parma, iar acum îi îndeamnă pe suporteri să aibă răbdare cu internaționalul român.
Achizițiile din ianuarie sunt foarte bune, sunt fotbaliști de calitate. Man și Zirkzee sunt tineri, extrem de talentați, pot veni cu o energie și o foame de care echipa are nevoie. Este adevărat că situația nu e bună. Parma trebuie să facă tot posibilul să se salveze, a explicat fostul mare fotbalist.
Dennis Man a fost transferat pentru a aduce un plus în atacul Parmei. Italienii au speranțe mari de la el, iar patronul grupării chiar a anunțat că transferurile au fost efectuate pentru viitor. Și Apolloni crede că Man va demonstra în viitor că este un talent important, doar că mai are nevoie de timp.
A venit din altă ligă, iar acum trebuie să obțină rezultate imediat. Din păcate va mai dura până când va fi pregătit total. Dar este clar că are calități importante, care pot speria fundașii adverși, spune Apolloni
Evoluțiile lui Man sunt mai criticate în România. Un fost mare internațional consideră trecerea jucătorului la Parma, drept o mare „țeapă”. Italienii speră ca Man, dar și Mihăilă, să se impună cât mai repede pentru că timpul nu mai are răbdare cu trupa lui D’Aversa. Parma este la 5 puncte în spatele primului loc care asigură salvarea, ocupat de Torino, care mai are și un meci mai puțin disputat.