După ce i-au fost aduse noi acuzații cu privire la încălcarea programului anti-doping din tenis, Simona Halep a avut și o primă reacție în acest sens. Și de această dată, campioana a pledat nevinovată și a precizat că se simte „hărțuită” de organismele anti-doping. După scandalul de dopaj al tenismenei, o reacție acidă pe social media a avut și Denise Rifai.
În cadrul unei postări recente pe Instagram, Denise Rifai susține că Simona Halep trebuie să fie susținută și apărată. De asemenea, vedeta TV spune că România trebuie să lupte pentru campioană.
Cum ne puteam aștepta, reacțiile internauților nu au întârziat, iar postarea prezentatoarei a adunat atât comentarii pozitive, cât și negative. Iată ce se arată scris în imaginea postată de Denise Rifai:
Postarea cu pricina a adunat foarte multe aprecieri, însă nu toți internauții au fost de aceeași părere cu vedeta. În timp ce unii cred că „valorile nu sunt apreciate în România”, alții susțin că suntem „singura țară care facem astfel de prostii”.
Vezi această postare pe Instagram
Halep a fost suspendată provizoriu încă din toamna lui 2022. Asta după ce sportiva noastră a fost depistată pozitiv la testul anti-doping. Acum, campioana s-a trezit cu noi acuzații cu privire la presupuse nereguli în pașaportul biologic. Acesta din urmă este o metodă de monitorizare a parametrilor sângelui și are scopul de a identifica potențiale nereguli.
Ei bine, Simona Halep și-a susținut din nou nevinovăția. Sportiva a mărturisit că se simte hărțuită de organismele anti-doping. În schimb, tenismena a afirmat că are încredere în justiție și că așteaptă cu nerăbdare verdictul.
„Trei experți de renume mondial care mi-au studiat testele de sânge au fost extrem de clari și au stabilit că sângele meu este total normal. Mă simt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri și simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată. Încă o dată, toată viața mea am fost total împotriva oricărui tip de trișare, nu se aliniază cu valorile mele.
Singurul lucru la care sper în acest moment este să am posibilitatea de a accesa în sfârșit judecători independenți și imparțiali într-un tribunal, care să-mi dea șansa să-mi dovedesc nevinovăția. Am încredere deplină în justiție și aștept cu nerăbdare să-mi pot susține în sfârșit cazul la termenul de la finalul lunii, după mai multe întârzieri provocate de ITIA”, a scris Simona Halep pe social media.