Rapid continuă seria victoriilor în Superliga, iar în runda cu numărul 8 s-a impus în fața lui U. Cluj, scor 1-0 pe teren propriu. Singurul gol al giuleștenilor a fost marcat de croatul Marko Dugandzic, în minutul 80, din penalty. Mulțumită acestei victorii, Rapid urcă pe prima poziție în campionat.
După succesele cu UTA Arad (1-0) și Sepsi (2-1), Rapid București a legat și a treia victorie la rând în Superliga, scor 1-0 pe teren propriu cu U. Cluj.
Duelul din Giulești a început cu un apetit ofensiv ridicat pentru elevii lui Adrian Mutu. Dugandzic a fost aproape să deschidă scorul în minutul 13, după care, în minutul 33, Alex Ioniță a trimis cu puțin pe lângă poartă din afara careului.
Ultima ocazie a primei reprize le-a aparținut tot gazdelor. În minutul 39, Ciobanu a șutat de la marginea careului, însă mingea a fost blocată de defensiva lui U. Cluj și portarul Gorcea a reținut fără probleme.
Rapidiștii au continuat să atace și în repriza secundă, însă golul a întârziat să vină. Abia în minutul 76 s-a produs faza care a dus la deschiderea de scor. Ispas a comis un henț în careu, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri pentru Rapid. Croatul Marko Dugandzic a arestat mingea și a înscris fără emoții de la punctul cu var.
După marcarea acestui gol, giuleștenii au închis cu succes jocul și au reușit să apere avantajul fragil de pe tabelă. Rapid s-a impus cu 1-0 în fața lui U. Cluj și obține a treia victorie la rând în Superliga și a șasea din acest sezon. Rapid e lider în campionat, cu 18 puncte după opt etape disputate.
Denis Ispas a comis hențul de la penalty-ul din minutul 76, din care Dugandzic a înscris golul victoriei.
„El o vede, eu nu o văd, întorc capul și încerc să mă feresc cu tot corpul. Este penalty, mă lovește în mână. Dar nu înțeleg schimbarea de la un meci la altul. O dată e, o dată nu e… Se stă mai mult pe teren de când e VAR. Mai stăm 20 de minute în plus până se hotărăsc ei, ce să facem. Eu nu sunt aici să critic. Un meci ne avantajează, unul nu, interpretează cum vor ei, decid cum vor ei.
E prea puțin interesant cine a fost sau cine nu a fost în camera VAR (n.r. – Istvan Kovacs). În meciul trecut aveam roșu la Ricardinho, poate obțineam și noi prima victorie.
Într-adevăr, au avut argumente să dea penalty, dar nu înțeleg schimbările astea.
Mă îngrijorează că ușor-ușor nu o să mai fie încredere… Trebuie să punem capul în pământ, situațiile nu sunt roz. La niciun club din România nu știu dacă sunt roz. Dar datoria noastră e să ieșim din zona aia.
Eu am pus umărul la reîntoarcerea Universității în Liga 1. Numai noi știm cât am dat și ar fi păcat să dăm cu piciorul acum. Noi iertăm pe toată lumea, avem faze clare și nu dăm gol. Pe noi nu ne iartă nimeni. Sincer, nu știu cum va fi terenul la Craiova in etapa viitoare”, a declarat Denis Ispas, la Digi Sport.
Șepcile jos pentru Rapid! GALERIE FOTO: Giuleștiul, în sărbătoare după a treia victorie consecutivă.