E sigur! Denis Drăguș va juca în Turcia, pentru Gaziantep. Turcii i-au făcut pe plac lui Șumudică și l-au adus pe fotbalistul român.
Drăguș s-a înțeles cu noua echipă a lui Marius Șumudică și va fi jucătorul turcilor pentru un an. Jucătorul român va fi împrumutat de Standard Liege fără opțiune de cumpărare, conform surselor Playsport.
Fotbalistul român va zbura azi spre Turcia și va semna contractul cu Gaziantep. Denis Drăguș a fost vândut în 2019 de FC Viitorul,echipa lui Hagi, la Standard Liege, dar nu a rupt gura târgului în Belgia și a fost împrumutat la Crotono și Genoa în Italia.
Salariul lui Drăguș, în jur de 400 000 de euro, va fi plătit în totalitate de echipa turcă. Șumudică l-a dorit foarte mult pe atacantul român.
Imediat după ce a semnat contractul cu Gaziantep, antrenorul român i-a luat pe Junior Morais de la Rapid și pe portarul Florin Niță, liber de contract. Drăguș a fost dorit în această vară și de echipa giuleșteană, dar părțile nu au ajuns la niciun numitor comun.