Denis Alibec, transferul suprem făcut de Marius Șumudică la CFR Cluj? „Mă interesează, e un jucător care face diferența!”

09 07. 2021, 23:05
Denis Alibec, transferul suprem făcut de Marius Șumudică la CFR Cluj?

Denis Alibec, transferul suprem făcut de Marius Șumudică la CFR Cluj? Cei doi au o relație excelentă de pe vremea când au colaborat la Astra Giurgiu. De altfel, foarte multă lume susține că în acea perioadă Alibec a jucat cel mai bun fotbal al său. În prezent, atacantul în vârstă de 30 de ani evoluează pentru Kayserispor.

În sezonul trecut, Alibec nu a jucat foarte multe meciuri pentru formația turcă din cauza unei accidentări la mușchii inghinali. El a reușit totuși să facă un meci extrem de bun în fața campioanei Turciei de la acel moment, Istanbul Basaksehir. Alibec a marcat singurele goluri ale partidei, însă ulterior s-a accidentat și a părăsit terenul.

Denis Alibec, transferul suprem făcut de Marius Șumudică la CFR Cluj? „Mă interesează, e un jucător care face diferența!”

CFR Cluj a realizat o campanie de transferuri impresionantă în această vară. Campioana ultimelor patru sezoane în Liga 1 a adus jucători importanți, care au confirmat deja în Liga 1, precum Jonatham Rodriguez de la FC Botoșani, Bouhenna de la Sepsi sau Graovac de la Astra. De asemenea, clujenii l-au transferat tot de la Botoșani și pe fundașul central ivorian în vârstă de 22 de ani Ulrich Meleke.

Marius Șumudică nu ar vrea însă ca oficialii clubului său să se oprească aici. El a declarat la conferința de presă premergătoare Supercupei României de sâmbătă contra Universității Craiova că l-ar dori și pe Denis Alibec în Gruia. Șumudică este însă conștient de faptul că va fi extrem de greu ca atacantul român să fie convins la acest moment să se întoarcă în Liga 1. Mai mult, antrenorul a dezvăluit că nu a avut nicio discuție în acest sens cu conducerea CFR-ului.

El a plecat pe un milion de euro acolo (la Kayserispor). Nu ştiu dacă ne permitem să-l aducem. E un jucător care îmi place, face diferenţa, a avut cu mine cele mai bune prestaţii din carieră. Jucători de genul ăsta tot timpul mă interesează. Dar n-am avut nicio discuţie cu conducerea despre venirea lui”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă.

Șumudică a dezvăluit care este obiectivul său la CFR Cluj

Antrenorul de 50 de ani a vorbit și despre obiectivele pe care le are pe banca CFR-ului. El a dezvăluit că își dorește să aducă bani în club mai mult decât să câștige trofee.

Vreau să fac bani, să ajut bugetul clubului. Sunt 3 șanse să faci asta: prima, legată de performanță: iei campionatul, pentru a lua drepturile de televiziune.

Apoi vânzarea de jucători, și a treia… ce am putea câștiga dacă luăm o Supercupă? Dacă ne-am califica mai departe în Champions League, în turul 3 preliminar, în conturile clubului ar intra peste 3 milioane de euro, pentru că am fi calificați direct în grupele Conference League.

Am fost adus să fac bani, iar eu vreau să fac bani aici, să ajut clubul. Peste tot pe unde am fost, am făcut bani și am ajutat cluburile respective. Astra, Kayseri, Gaziantep… lucrul ăsta vreau să îl fac și aici”, a mai spus Șumudică.