Denis Alibec, amenințat de suporteri după eliminarea de la Craiova. Reacția șefilor de la Farul
Denis Alibec a intrat în colimatorul suporterilor după eliminarea de la Craiova. Aceștia au trecut la amenințări, înfuriați de gestul care l-a scos pe atacant din lot pentru ultimele două etape ale sezonului. Dezvăluirea a fost făcută de un oficial al Farului.
Denis Alibec, în vizorul suporterilor. A primit amenințări după eliminarea de la Craiova
Chiar în prelungirile primei reprize a duelului cu Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, 1-1, Alibec i-a aplicat o lovitură cu pumnul în ceafă lui Vlădoiu și a văzut direct cartonașul roșu, lăsându-și echipa în inferioritate numerică. Gurile rele au dat naștere inclusiv unor teorii ale conspirației, potrivit cărora Gigi Becali i-ar fi oferit o sumă de bani pentru a provoca eliminarea, astfel încât să nu poată evolua în meciurile decisive pentru titlu.
Potrivit vicepreședintelui Farului, Tiberiu Curt, gestul „vârfului” de 32 de ani i-a înfuriat atât de tare pe ultrașii constănțeni încât ar fi recurs chiar și la mesaje de amenințare. Clubul rămâne, însă, ferm pe poziție.
„Sigur, Alibec este în continuare la antrenamente. Știe că a comis o greșeală, toți am fost alături de el. Am înțeles că a primit amenințări. Nu știu din partea cui, diverși suporteri, fanatici. E clar că s-a dus totul la extrem.
Alibec este un caracter deosebit, a fost foarte important pentru noi și nu trebuie să uităm ce ne-a ajutat să realizăm. Deocamdată avem contract cu el, are contract cu noi pentru următorii doi ani. Suscită interes, dar o să plece doar dacă are o ofertă extraordinară”, a declarat Tiberiu Curt la Digi Sport.
Gică Hagi a sărit în apărarea lui Alibec și a contestat eliminarea
La rândul său, Gică Hagi a negat vehement scenariile create după eliminarea lui Alibec și nu a ezitat să-i ia apărarea elevului său, contestând decizia centralului Andrei Chivulete. „Regele” a făcut referire, în sprijinul afirmațiilor sale, la derby-ul Rapid – FCSB, în care giuleștenii și-au faultat dur adversarii de mai multe ori, dar s-au ales doar cu cartonașe galbene.
„Am vorbit cu Alibec. El ne-a adus până aici cu randamentul pe care l-a dat. Un jucător transformat total, cu contribuții defensive, ofensive. A greșit și el, se întâmplă, a făcut exces de zel. Dar dacă mă gândesc la ce cartonașe roșii nu s-au dat în acest sezon, pentru faulturi dure și alte intervenții, să dai acum pentru o simplă împingere, de la spate, fără să fie agresivă, e parcă prea mult, mai ales pentru momentul în care ne aflăm. Dar a greșit, este uman. Totuși, este o exagerare, nu a fost violent, nu a fost lovitură.
Păi la Rapid – FCSB ce să mai zicem? Putea să îi dea un galben, să îi atragă atenția și aia era. La ce roșii ar fi trebuit să se dea și nu s-au dat în Liga 1, roșii foarte clare, faulturi violente… pentru o împinsătură să dai roșu, fără o agresivitate dusă la extrem, mi se pare cam mult pentru momentul în care suntem. Sunt ultimele etape, meciuri-cheie. Poți să dezechilibrezi un meci! E uman să faci o greșeală. Nu cred că toată lumea a zis că a fost roșu. Arbitrul a dezechilibrat un meci, foarte, foarte ușor! Era minutul 44, putea să dea un galben”, a reacționat managerul tehnic al Farului Constanța, la același post de televiziune.