Deian Sorescu, la FCSB! Anunțul fanilor dinamoviști după întâlnirea cu oamenii care administrează clubul
Așa cum PlaySport.ro a anunțat în exclusivitate, Deian Sorescu a fost pus pe lista de transferuri de Dinamo. Mircea Rednic s-a săturat de comportamentul său de la antrenamente și din timpul meciurilor. Și este decis să renunțe la el în pauza de iarnă.
Prețul fixat de clubul din Ștefan cel Mare pentru fotbalistul care a impresionat în debutul sezonului este de 500.000. Astfel, a revenit în actualitate varianta unui transfer al lui Deian Sorescu la FCSB.
Deian Sorescu ar avea cale liberă către FCSB
Gigi Becali l-a dorit insistent în vară pe internaționalul român și era gata să ofere 700.000 de euro în schimbul său. Oferta a fost confirmată la acel moment și de Iuliu Mureșan, președintele lui Dinamo.
„Câinii” nu au dorit să îi dea însă drumul căpitanului de la acea vreme al echipei, în contextul în care Dinamo avea interdicție la transferuri în acel moment. Iar Sorescu era în formă foarte bună, fiind convocat și la echipa națională de către Mirel Rădoi.
Mai mult, de el se mai interesau și echipe din afară, precum Gaziantep Gazișehir, Legia Varșovia sau Monza. Astfel, oficialii lui Dinamo aveau toate motivele să spere că vor obține o sumă mult mai mare în schimbul fotbalistului.
Lucrurile nu au decurs însă conform planurilor lor. Evoluțiile lui Deian Sorescu au început să fie din ce în ce mai slabe și, poate mai presus de acest aspect, el a intrat în conflict cu Mircea Rednic.
Așa că oficialii clubului sunt dispuși să se despartă de el în iarnă chiar și pentru jumătate de milion de euro. Suma este mai mult decât accesibilă pentru Gigi Becali. Astfel că, în contextul în care nu vor exista și alte oferte pentru Sorescu, este extrem de plauzibil ca el să ajungă la FCSB în ianuarie.
Fanii din DDB și-au dat acordul ca acest transfer să se facă
Singurul impediment era legat de reacția suporterilor-acționari ai lui Dinamo în legătură cu această variantă. Însă și această problemă s-a rezolvat după ședința de marți seară care a avut loc la echipa alb-roșie.
Potrivit as.ro, fanii din programul DDB și-au dat acordul ca transferul lui Deian Sorescu la FCSB să se facă în această iarnă. Ei au încredere deplină în Mircea Rednic. Și îl susțin pe acesta în conflictul său cu jucătorul.
Plus că acești bani ar ajuta enorm clubul din Ștefan cel Mare să depășească problemele financiare cu care se confruntă de mai mult timp. Mai mult, Sorescu nu ar refuza un transfer la FCSB. El a spus acest lucru chiar din vară, explicând că este dispus să se „sacrifice” pentru binele lui Dinamo.
În acest context, nu ar mai rămâne decât ca Gigi Becali să facă o ofertă oficială, să se înțeleagă cu omologii de la Dinamo și să îl convingă pe fotbalist să semneze cu echipa roș-albastră.